Simulare cu taxă a admiterii la Universitatea de Medicină
Dimensiune font:
Departamentul de Educaţie Medicală din cadrul Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI) organizează duminică, 26 aprilie, cea de-a doua sesiune din cadrul ediţiei a III-a a proiectului „Simularea Concursului de Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi”, alături de Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi şi Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi, cu susţinerea Conducerii UMF Iaşi. Potrivit organizatorilor, la această ediţie, cea mai mare de până acum, sunt aşteptaţi un număr de 1.227 de participanţi, din oraşe precum Bacău, Botoşani, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Galaţi, Suceava, Piteşti, Piatra-Neamţ, Vaslui.
Simularea concursului de admitere este un proiect educaţional destinat elevilor din clasa a XII-a sau oricărei persoane care doreşte să se înscrie la UMG „Gr.T. Popa” din Iaşi şi are ca activitate principală simularea procesului de examinare în cadrul concursului de admitere, precum şi evaluarea personală a fiecărui candidat. Scopul proiectului este acela de a familiariza candidaţii cu atmosfera de examen, de a le oferi ocazia să îşi testeze cunoştinţele acumulate şi să îi determine să observe pe ce segment de materie trebuie să mai insiste. Taxa de participare este de 30 de lei şi acoperă necesităţile tehnice, caietul cu întrebări, marker-ul, pixul şi materialele informative. Persoanele care se încadrează în categoriile speciale precizate în metodologia proprie sunt scutite de taxă. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau