Spaima elevilor din Ungheni a rămas fără post
Dimensiune font:
Cazul relatat de ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei” a ajuns în atenţia ISJ. Oficialii Educaţiei ieşene au adus în prim plan o problemă gravă a sistemului – necesitatea unei legi ferme pentru dascălii receptaţi de colectivitate şi de evaluările didactice drept „persoane cu afecţiuni psiho-emoţionale şi comportamentale”.
În urma prezentării situaţiei celor zece elevi care au fost nevoiţi să se transfere la o altă şcoală pentru că părinţii nu o doresc pe învăţătoarea Zîna Butnăraşu în preajma copiilor, prezentată în exclusivitate de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, cazul a intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. O echipă de inspectori şcolari s-a întâlnit ieri, 23 septembrie, cu părinţii elevilor, dar şi cu învăţătoarea Zîna Butnăraşu şi directorul instituţiei şcolare, Valeria Moisa. „Concret, în acest moment, postul preluat de dna Zîna Butnăraşu nu mai există - prin transferul elevilor în alte colective în care nu mai există învăţământ simultan - ceea ce înseamnă că doamna ar putea prelua un alt post numai atunci când se eliberează unul”, transmite Sabina Manea, purtător de cuvânt al ISJ Iaşi. O altă concluzie a situaţiei din Ungheni constă în elaborarea unei legislaţii „ferme, fără echivoc”, aplicabilă în cazuri similare. „În acelaşi timp, în acest context semnalăm nevoia unei legislaţii ferme, fără echivoc, pentru situaţiile delicate din domeniul educaţiei, aşa cum ne-am dori să existe şi curajul, şi suportul legal, fără ambiguităţi, al deciziilor medicale în cazul cadrelor didactice receptate de colectivitate şi de evaluările didactice drept persoane cu afecţiuni psiho-emoţionale şi comportamentale. Considerăm că poate fi oportună o colaborare şi o discuţie aplicată cu forurile medicale competente la nivel de ministere de resort, pentru stabilirea unor proceduri în cazuri similare celui de faţă”, au concluzionat reprezentanţii ISJ Iaşi.
Citește și O învăţătoare a băgat spaima în două localităţi EXCLUSIV
Transfer în masă al elevilor
Amintim că toţi cei zece elevi din clasele a III-a şi a IV-a de la Şcoala Primară Ungheni s-au transferat de la începutul săptămânii la Şcoala Gimnazială Bosia, unitate cu personalitate juridică de care aparţine şi cea din Ungheni. Acesta a fost singura soluţie prezentată părinţilor de Valeria Moisa, directorul instituţiei de învăţământ preuniversitar, pentru ca elevii să nu mai fie în clasa Zânei Butnăraşu. Revolta a pornit de la faptul că, în anul 2013, învăţătoarea Zîna Butnăraşu a fost acuzată de comportament violent şi limbaj inadecvat în preajma elevilor, aceasta fiind învăţătoare (titulară) în perioada respectivă la clasa a III-a de la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu” Iaşi. Menţionăm, de asemenea, că Zîna Butnăraşu are peste 30 de ani vechime la catedră, gradul I didactic, iar la examenul de Titularizare din iulie 2015 a obţinut nota 5,30, încadrându-se pentru posturile de suplinitori. Andreea IGNEA
Citește și Elev din Iaşi, ministru pentru o zi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau