Sute de candidaţi la Automatică şi Calculatoare
Dimensiune font:
Cea de-a patra zi de înscrieri de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) a înregistrat, în total, 373 de înscrieri, dintre care 366 pentru locurile de la buget şi 7 pentru cele de la taxă.
În topul preferinţelor candidaţilor rămâne Facultatea de Automatică şi Calculatoare, 253 de absolvenţi optând să-şi depună dosarul al această facultate. La Facultatea de Mecanică s-au înscris 31 de candidaţi; la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei – 26; la Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată – 22, iar la Construcţii de Maşini şi Management Industrial – 21. Alţi 14 admitanţi au optat pentru Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, 13 pentru Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului, iar câte 5 candidaţi au ales Facultăţile de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, respectiv Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.
Total celor patru zile se înscrieri însumează 675 de candidaţi înscrişi, dintre care 397 la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. „Profesia de inginer sau de arhitect reprezintă astăzi o şansă. O şansă financiară, o şansă în carieră, o şansă pentru o poziţie socială aparte. O şansă pe termen lung, pentru viaţă. Şi, ceea ce este foarte important, o şansă să devii ceea ce îţi doreşti aici, în România. Pentru toate acestea, trebuie să faci un prim pas, poate aparent mărunt, însă major pentru viitorul tău: să te înscrii la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, una dintre cele mai vechi şi de tradiţie universităţi din România, un Prime, cum s-ar spune în filmul Transformers. Iar apoi să crezi în tine, să crezi în dascălii tăi, să crezi în reuşită. Şi va fi cum ţi-ai dorit”, a transmis prof. univ. dr. Dan Caşaşcaval, rectorul TU Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau