Sute de participanţi la „Cupa Iaşului”
Dimensiune font:
200 de tineri au participat ieri, 5 octombrie, la probele Concursului Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Iaşului” - ediţia a IV-a, eveniment organizat de Federaţia Română de Gimnastică, Clubul Sportiv de Gimnastică (CSG) „Gimnis” Iaşi şi Palatul Copiilor Iaşi. Competiţia a reunit copii şi tineri membri ai Cluburilor Sportive „Farul” Constanţa şi „Triumf” Bucureşti, Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 Constanţa, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Colegiul Naţional „Cetate” Deva, precum şi Clubul Sportiv de Gimnastică „Gimnis” Iaşi.
După o primă zi – 4 octombrie - dedicată acomodării participanţilor cu sala de concurs, ieri s-au desfăşurat probele propriu-zise. În aplauzele sălii, evenimentul a început cu imnul naţional intonat de elevii din Corul „Luceafărul”, coordonat de Anca Apetroae, din cadrul Palatului Copiilor Iaşi. „Îmi doresc să ajung cât mai sus!”, au fost cuvintele Ştefaniei Burţilă, concurentă a Clubului „Gimnis” Iaşi. „Obiectivul principal al competiţiei este promovarea gimnasticii aerobice la nivel local şi regional, având în vedere dezvoltarea acestui sport pe plan naţional şi internaţional, a tendinţelor de acceptare a gimnasticii aerobice ca sport olimpic”, a explicat Bogdan Bantă, preşedintele „Gimnis”.
Andreea IGNEA
Iaşul a fost reprezentat de sportivii „Gimnis”: David Gavrilovici, Sorina Dărăbăneanu, Cristina Cîşlaru, Ştefania Burţilă, Măriuca Mereuţă, Denisa Dima,Iuliana Ţurcanu, Arina Andreea Bantă, Marţin Ştefania Chelaru, Iulica Budău, Paul Ghercă, Alex Dumitrescu, Florentina Ştiufliuc, Alexandra Jorovlea, Bianca Todireanu, Bianca Enciu, Iustina Ţugulea, Elena Guţu, Ioana Ghiorghiţă, Andra Chisăliţă, Claudia Fălcianu, Dimitrios Papanikolau şi Viviana Vartolomei. Cu toţii sunt sportivi cu un bogat palmares, câştigând la concursurile naţionale peste 100 medalii, dintre care: 8 locuri I, 45 locuri II şi 65 locuri III
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau