Trei specializări noi şi alte 26 lichidate, pentru viitorii studenţi
Dimensiune font:
În cadrul şedinţei de miercuri, 18 mai, Guvernul a aprobat noul Nomenclator al domeniilor şi specializărilor de studii universitare, cât şi structura instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016 – 2017.
Printre cele mai importante modificări faţă de anul universitar anterior se numără înfiinţarea unei noi ramuri de ştiinţă - „Informatica”, inclusă în cadrul domeniului fundamental „Matematică şi ştiinţe ale naturii”, precum şi introducerea a trei specializări noi, care au în vedere corelarea cunoştinţelor absolvenţilor cu cerinţele şi tendinţele actuale de pe piaţa muncii. Astfel, de anul viitor, cei interesaţi vor putea studia unul din următoarele domenii: „Drumuri, poduri şi infrastructură militară”, în cadrul domeniului de licenţă inginerie civilă, „Materiale energetice şi apărare CBRN” în cadrul domeniului de licenţă inginerie de armament, rachete şi muniţii şi „Design aeronautic”, în cadrul domeniului de licenţă inginerie aerospaţială.
Pe lângă aceste modificări, 26 de specializări şi programe de studii din cadrul unor universităţi de stat şi private intră în lichidare, întrucât că nu se va mai organiza admitere pentru ele începând cu anul universitar 2016 – 2017.
Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor de studii universitare şi structura instituţiilor de învăţământ superior se aprobă anual, prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). Diana MOLDOVANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau