Ultimele două zile de înscrieri la Universitatea Tehnică
Dimensiune font:
* în cursul zilei de ieri, 29 iulie, la Universitatea Tehnică s-au înscris 113 candidaţi
Cu doar două zile înainte de încheierea înscrierilor, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” contabiliza, ieri, 3.344 de persoane înscrise. La 6 dintre cele 11 facultăţi, înscrierile s-au încheiat în cursul săptămânii trecute şi ieri, 29 iulie. Astfel, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, înscrierile s-au încheiat pe 23 iulie şi s-au înscris 590 de persoane. La Facultatea de Inginerie Chimică şi protecţia Mediului, la finalul înscrierilor (29 iulie) erau înregistrate 126 de dosare. Tot ieri, s-au încheiat înscrierile şi la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial, aici fiind 236 de candidaţi. La Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei sunt 625 de candidaţi, ultima zi de înscrieri fiind 24 iulie. Alte 464 persoane s-au înscris, până ieri, la Facultatea de Mecanică, iar 165 de persoane s-au înscris la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, unde înscrierile s-au încheiat pe 19 iulie.
Duminică, 31 iulie, ultima zi de înscrieri
La Facultatea de Construcţii şi Instalaţii sunt 282 de persoane înscrise, la Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată – 422 de persoane, iar la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului sunt 173 de înscrişi. Alte 113 persoane şi-au depus dosarul de înscriere la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, iar la Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial sunt 148 de candidaţi înscrişi. La Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, perioada înscrierilor se desfăşoară până mâine, 31 iulie, în timp ce la celelalte facultăţi înscrierile se finalizează astăzi.
VEZI AICI ANUNȚURI LOCURI DE MUNCĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau