Valori Culturale la Colegiul „Mihai Eminescu”
Dimensiune font:
Colegiul Naţional „M. Eminescu” Iaşi va deschide seria evenimentelor dedicate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare cu organizarea activităţilor celei de-a XII-a ediţii a Proiectului Educaţional „Valori Culturale Româneşti”. Manifestarea va debuta vineri, 31 octombrie, şi va lua final pe 2 noiembrie, reunind aproximativ 150 de elevi şi dascăli ai colegiului ieşean, precum şi ai Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.
Alături de manifestările ştiinţifice şi culturale, tinerii vor putea participa la activităţi sportive şi recreative. „Un moment deosebit în cadrul proiectului este participarea unor personalităţi recunoscute în mediul academic ieşean şi naţional care vor susţine prelegeri şi conferinţe cu teme de actualitate. Invitaţii de onoare ai acestei ediţii sunt Preotul Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxa Dumitru Stăniloae Iaşi, şi Lucian Leuştean de la Facultatea de Istorie”, anunţă conducerea Colegiului „M. Eminescu”.
Proiectul „Valori Culturale Româneşti” a fost iniţiat în urmă cu şase ani, având ca scop principal încurajarea dialogului între tineri şi facilitarea schimbului de experienţă între o unitate şcolară laică şi una teologică. Cele 11 ediţii desfăşurate au reunit aproximativ 1.200 de tineri din judeţul Iaşi şi de la Mănăstirea Neamţ. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau