Viitorul învățământului ieșean este asigurat de elevii de zece FOTO

default

Dimensiune font:

| 10-07-2016 14:45

26 de tineri din județul Iași au obținut medii maxime la Evaluarea Națională * printre preferințele elevilor se numără specializarea matematică-informatică, dar și medicina, ca studii post liceale * absolvenții Colegiului Național deciși să mai stea încă patru ani în băncile instituției de învățământ

 Evaluarea Națională, desfășurată în perioada 27 – 29 iunie, s-a dovedit a fi un real succes pentru învățământul ieșean, bilanțul rezultatelor situând județul pe locurile fruntașe. La acest succes au contribuit 26 de tineri conștiincioși și încrezători, deopotrivă , aceștia reușind să ocupe vârful clasamentului județean prin mediile de 10 obținute.

Realitatea dominată de viteză și tehnologii din ce în ce mai avansate, ne-a făcut să ne întrebăm cum au reușit acești elevi să exceleze, cum se împart aceștia între învățat și timp liber și mai ales cursurile cărei instituții de învățământ liceal vor să le urmeze.

Specializarea Mate – info, favorita elevilor

Matei Negrușer, absolvent al Colegiului Național Iași, nu se deosebește de adolescenții de vârsta lui la capitolul timp liber, susținând că drumul până la nota maximă este presărat cu emoții, oboseală, dar și cu bună dispoziție. „Pentru mine, obținerea acestui rezultat reprezintă o bucurie imensă și o dovadă vie a faptului că multă muncă, împreună cu voință și încredere în propria persoană pot aduce nota maximă. Deși calea până la această realizare a fost presărată cu oboseală, emoții și de ce nu puțină distracție. În cazul meu au fost momente în care distracția și relaxarea s-au petrecut în sala de antrenamente. În legătură cu Facebook-ul, pot spune că nu mă deosebesc de oricare adolescent de vârsta mea” a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei, Matei Negrușer. Pentru Matei, alegerea liceului este cât se poate de simplă, Colegiul Național, specializarea Matematică – informatică. „În privința liceului, decizia este simplă: Colegiul Național Iași, secțiunea Matematică – informatică, întrucât aici consider eu că pot beneficia de o educație de cea mai mare calitate, datorită profesorilor”, a completat Matei Negrușer.

Ana – Maria Catană consideră că nota maximă obținută la Evaluarea Națională nu o face mai specială și nici mai diferită. „Sincer, nu e mare lucru să iei nota 10 la Evaluarea Națională. Nu te face mai special sau diferit. E doar despre inspirația de moment, concentrare și muncă. Când am luat nota maximă am fost în stare de șoc, în sensul în care nu realizam bine ce se întâmplă. Abia după ce am văzut și notele colegilor mei mi-am dat seama că ar trebui să fiu extrem de mândră, fericită și, în același timp, să mă gândesc cât noroc am avut să am doi corectori care să-mi ofere nota maximă la fiecare dintre teze”, a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei, Ana – Maria Catană. Elev conștiincios, Ana – Maria s-a pregătit pentru examenele finale, însă nu a neglijat nici socializarea cu prietenii și colegii. „Pot spune că am muncit suficient de mult anul acesta, dar nu am fost distrusă de cantitatea de exerciții, mai mult obosită de aceleași subiecte, aceleași demonstrații plictisitoare. Pe facebook am stat destul de mult, în special socializând cu prietenii și colegii mei. La un moment dat, mama era destul de îngrijorată că nu mă pregătesc suficient și stau mult pe telefon. Aveam un mod de a lucra ceva mai diferit”, a completat eleva. Pasionată de disciplina Matematică, dar și de Chimie și Fizică, deopotrivă, Ana – Maria vrea să continue cursurile liceale la Colegiul Național Iași, la specializarea Matematică – informatică. „Acum vreau să îmi continui studiile la Colegiul Național, deoarece m-am simțit foarte bine învățând aici până acum și cred că profesorii sunt într-adevăr dedicați, de aceea am și înțeles mereu tot ce mi s-a predat. Mă văd la una din clasele de Matematică – informatică, fiind că am descoperit o deosebită plăcere față de orele de Matematică, Chimie și Fizică, și asta tot datorită profesorilor mei minunați. Pe lângă acestea, m-am format ca persoană, educația mea s-a dezvoltat mult în acest liceu și cred că se va dezvolta în continuare, încurajată de ceea ce se învață la Național. Cum spunea Anatole France: Educația nu e cât de mult ai memorat sau cât de mult știi..E capacitatea de a face diferența între ce știi și ce nu știi..”, a concluzionat Ana – Maria Catană.

Pe Andrei Eugen Lăpușneanu (foto stânga) îl caracterizează încrederea, dar și conștiinciozitatea, pregătindu-se intens pentru Evaluarea Națională. „Pregătirea pentru examen a fost una intensă, având alături niște profesori excepționali de la o scoală de prestigiu care și-a arătat valoarea de-a lungul timpului prin elevii săi și prin rezultatele obținute de aceștia. Mă așteptam să obțin note cât mai mari, deoarece subiectele mi s-au părut la un nivel mediu de dificultate și știam că nu am greșit nimic nici la matematica, nici la Limba română”, a declarat pentru Evenimentul regional al Moldovei Andrei Eugen Lăpușneanu. Înmânat de dorința de a deveni pilot de avion, dar și de a păstra tradiția familiei, Andrei dorește să urmeze specializarea Matematică – informatică la Colegiul Național Iași. „Pot spune că am fost motivat de o dorința puternică de a rămâne la acest liceu la care au învățat și părintii mei, alături de profesorii deosebiți și unde sper să păstram o parte cat mai mare din colectivul clasei. Doresc sa urmez în continuare profilul Matematică-informatică de la Colegiul Național, deoarece consider că îmi oferă un viitor strălucit și îmi croiește un drum spre meseria la care visez, anume cea de pilot de avion. Aș vrea să le mulțumesc părinților și profesorilor mei care m-au susținut și m-au ajutat să obțin această notă deosebită, rezultatul a patru ani de muncă intensă la Colegiul Național”, a concluzionat elevul.

Medicina, preferată de elevii de zece

Teodora Buleu a fost surprinsă de rezultatul obținut la Evaluarea Națională, deși a încercat mereu să facă tot ce-i stă în putință să nu se dezamăgească pe sine. „Să obțin aceste note la examenul de capacitate a fost ca un fel de provocare pentru mine, întrucât mereu am încercat să fiu cât mai bună și să nu mă dezamăgesc pe mine însămi. Nu m-am așteptat niciodată la rezultate maxime; a fost un lucru neașteptat, dar care totodată m-a bucurat nespus. Această reușită presupune mult studiu de-a lungul celor 4 ani, și nu numai, dar, în cazul meu, nu a fost unul intens; nu am exagerat niciodată cu învățatul, fiind încrezătoare în cunoștințele mele”, a declarat pentru Ziarul Evenimentul Regional al Moldovei, Teodora Buleu. Elevași-a stabilit, încă de pe acum, parcursul educațional și profesional, dorindu-și să urmeze cursurile Colegiului Național „Emil Racoviță”, pentru ca ulterior să poată ajunge medic pediatru. „În ceea ce privește liceul pe care vreau să îl urmez, aș dori să merg la Colegiul Național Emil Racoviță, pe profilul științe ale naturii, cu scopul de a face medicina și a deveni medic pediatru”, a concluzionat Teodora.

Anastasia Oana Cărăușu și-a sacrificat cu plăcere timpul liber pentru a ajunge la performanța de a obține note maxime la Evaluarea Națională. Evaluarea Naționala mi s-a părut a fi un examen relativ ușor datorită pregătirii bune atât cognitive, cât și psihologice. În primul rând, aș vrea să mulțumesc profesorilor și părinților care m-au ajutat enorm. Rezultatele la evaluare sunt bazate pe lucrul intens în timpul celor patru ani de gimnaziu. Într-adevăr, pentru a obține un rezultat bun am mai sacrificat din timpul liber, însa nu pot spune că nu am făcut-o cu placere”, a declarat pentru Evenimentul regional al Moldovei Anastasia Oana Cărăușu. Legată sufletește de colectivul clasei, dar și ambiționată de competiția oferită de aceștia, eleva dorește să-și petreacă cei patru ani de liceu în colectivul Colegiului Național. „Cu siguranța alegerea mea va fi să învăț tot la Colegiul Național, întrucât îmi conferă educația necesara dezvoltării mele, atât pe plan profesional, dar și ca om. În plus, competiția este un factor important, colegii mei fiind resorturi de autodepășire pentru mine. În plus nu aș putea să mă despart de colectivul acestei școli deoarece am legat multe prietenii. Sper ca în viitor să devin medic chirurg”, a concluzionat eleva.

 

Patricia Maria Perdun consideră că ingredientele cheie care duc la obținerea rezultatului maxim sunt seriozitatea și perseverența. „Pentru a obține un rezultat satisfăcător mie la Evaluarea Națională (EN), am dat dovada de seriozitate, perseverență, am lucrat foarte mult și am renunțat la multe planuri pe care mi le propusesem, chiar la concursuri la care doream sa particip. De asemenea, profesorii îndrumători, Dorina Apetrei ai Popa Gabriel, m-au ajutat foarte mult, învățându-mă tot ce era necesar pentru obținerea notei maxime la EN și devenind un suport moral atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. Fiind destul de organizată, am reușit să mă ocup atât de viața personală, cât ți de pregătirea pentru examen și materiile la care aveam de învățat, astfel încât nu am pierdut foarte mult timp pe rețelele de socializare”, a declarat pentru ziarul Evenimentul Regional al Moldovei Patricia. Deși este la o vârstă fragedă, Patricia știe exact pașii care vrea să-i urmeze în evoluția sa educațională și profesională: profilul mate – info la Colegiul Național, urmat de Facultatea de Medicină. „Aș vrea sa studiez în continuare la Colegiul Național Iași, căci la acest liceu am întâlnit profesori deosebiți, am întâlnit persoane speciale și cred că învățând aici îmi voi crea un viitor strălucit. Voi opta pentru profilul de matematica-informatica, deși as vrea sa îmi creez o cariera în științe biomedicale”, a completat eleva.

 

O dată Colegiul Național, mereu Colegiul Național

Andrada Oana Strugaru, compară efortul depus pentru obținerea mediei maxime cu o piramidă la a cărei bază se află aspirația și dorința de cunoaștere și în vârful căreia tronează satisfacția succesului. „Eu consider că a lua nota maximă este o realizare care se clădește în timp. Aș asemăna-o cu o piramidă, deoarece aceasta se reliefează ideea de bază care conduce la un vârf clar stabilit, poate chiar ideea de progres, de ascensiune. Aș plasa la această bază aspirația, întrunind dorința de cunoaștere și satisfacția clipei în care un anumit efort depus, mai semnificativ sau mai mic, este răsplătit. Pornind de la aceasta, cred că perseverența și determinarea sunt cea mai sigură cale către vârf. Nu pot spun e despre clasa a VIII-a că m-a făcut să întâmpin prea multe dificultăți, tocmai pentru că mi-am construit acest drum constant și, contrar așteptărilor, pot spune că am avut suficient timp liber, poate chiar mai mult decât în ceilalți ani”, a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei, Strugaru Oana Andrada. Andrada consideră că una din căile pentru succes este efortul constant și susținut în primii trei ai de gimnaziu, urmând ca ultimul an să fie un an al detaliilor și al recapitulărilor. „Raportându-mă la acest examen pe care l-am susținut (Evaluarea Națională – n.r) , eu cred că pregătirea pentru acesta se desfășoară în primii trei ani de gimnaziu, clasa a VIII-a fiind un an al detaliilor, în care are loc procesul de finisare, de șlefuire”, a completat Andrada. Ca și pentru colegii ei, decizia Andradei privind înscrierea la liceu este clară și simplă: Colegiul Național Iași. „Având în vedere că am urmat cursurile Colegiului Național până acum, voi opta în continuare pentru acesta deoarece, pe lângă faptul că mă simt atașată deja de tot ceea ce reprezintă această școală, Colegiul Național este locul în care am descoperit performanța. Și mai mult decât atât, am descoperit o instituție care încurajează, susține, construiește și menține performanța, arătându-mi că dăruirea elevilor poate fi materializată aici în orice domeniu, de la fizică până la Limba română și latină, materii la care am avut ocazia să participa la etapele naționale ale unor concursuri și olimpiade”, a concluzionat Strugaru Oana Andrada.

Sabina Cojocaru a îmbinat procesul de învățare cu distracția, dar mai ales a îndepărtat stresul și emoțiile cu cel mai eficient pansament posibil: colegii de clasă. „Pot spune că am muncit mult pentru aceste note și ne ajutăm reciproc când aveam ocazia. De asemenea, știam să ne și distrăm și să glumim, fapt ce ne-a împiedicat să simțim stresul sau emoțiile examenului când eram împreuna. Subiectele, atât la Limba română, cât și la matematica, mi s-au părut de nivel mediu de dificultate, iar pregătirea și sfaturile oferite mi-au adus siguranță și încredere, astfel știam exact ce aveam de făcut în acele 2 ore”, a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei Sabina Cojocaru. Pentru Sabina cei patru ani de gimnaziu au avut un singur scop final: o medie suficient de mare care să-i asigure încă patru ani pe băncile Colegiului Național. „Toată pregătirea din ultimii ani a avut, în mintea mea, un singur scop: în clasa a VIII-a să am oportunitatea de a mă bucura de încă 4 ani în Colegiul Național, școala mea de suflet. Sunt recunoscătoare profesorilor care m-au îndrumat de-a lungul timpului. Mereu am fost mandră că sunt în clasa a VIII-a F: în clasa noastră sunt 21 de elevi care au luat 10 la matematica, 10 care au luat 10 la Limba română și sunt 8 elevi care au obținut media din examene 10, fapt ce ma face să zâmbesc larg, din inima. Sunt convinsă că profilul pe care îl voi alege, matematică - informatică, îmi va organiza gândirea și îmi va oferi multe oportunități”, a completat Sabina.

Susținută de sora mai mare, care a obținut, la rândul ei, nota maximă la Examenul de Capacitate, Alexandra – Maria Lupu consideră că nu e nimic mai frumos decât să pătrunzi în lumea cunoașterii și să simți tainele succesului. “Nota 10 obținută la Evaluarea Națională a confirmat efortul și determinarea depuse în anii de gimnaziu, timp în care m-am dezvoltat continuu și am accentuat o puternică dorință de a simți bucuria succesului, de a pătrunde în tainele cunoașterii, dorință care a devenit realitate datorită timpului și muncii dedicate învățăturii. Am reușit această performanță datorită profesorilor și familiei, în special surorii mele, al cărei sprijin l-am avut în permanență, ea obținând, de asemenea, nota 10 la examenul de capacitate”, a declarat pentru Evenimentul Regional al Moldovei, Alexandra - Maria Lupu. Mândră că a făcut parte din colectivul Colegiului Național pe perioada gimnaziului, Alexandra dorește să continue la aceiași instituție de învățământ. „Doresc să încep studiile liceale la Colegiul Național din Iași, la aceeași instituție unde am învățat pe perioada gimnaziului și unde am avut oportunitatea de a-mi dovedi abilitățile intelectuale care m-au ajutat să excelez în parcursul meu educațional”, a completat Alexandra. 

 

***

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională:

 

  1. Teodora Buleu

  2. Anastasia Oana Cărăușu

  3. Ana – Maria Catană

  4. Andreea – Sabina Cojocaru

  5. Alexandra Corduneanu

  6. Elisabeta Dima

  7. Corina Dimitriu

  8. Maria Gheorghiță

  9. Ioana Miruna Gorea

  10. Ioana Gorie

  11. Ștefana Huțupașu

  12. Andrei Eugen Lăpușneanu

  13. Ștefana Sharon Lehăceanu

  14. Raluca Teodora Munteanu – Florea

  15. Matei Negrușer

  16. Andra Nicole Ioana Păsoi

  17. Patricia Maria Perdun

  18. Irina Rotaru

  19. Livia Amira Sauciuc

  20. Ioana Mădălina Sinca

  21. Vlad Stoica

  22. Andrada Strugaru

  23. Ilinca Titu

  24. Matei Ionuț Scoică

  25. Maria Alexandra Lupu

  26. Cosmin Andrei Ungureanu

 

VEZI AICI ANUNȚURI IMOBILIARE TERENURI

VEZI AICI ANUNȚURI IMOBILIARE ÎNCHIRIERI

VEZI AICI ANUNȚURI SPECIALE 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei