Vizită internaţională la Şcoala „Haşdeu”
Dimensiune font:
Şcoala Gimnazială „B.P. Haşdeu” Iaşi a găzduit în săptămâna 1-6 iunie ultima reuniune de lucru din cadrul parteneriatului Comenius „Local Songs in a European Choir”, întâlnire la care au participat şi 20 de elevi, însoţiţi de 14 profesori, din Grecia, Italia, Slovenia, Spania şi Turcia. „Aflat la capătul a doi ani de colaborare, proiectul şi-a propus să promoveze muzica tradiţională a ţărilor implicate, să creeze legături între elevi şi profesori europeni, să îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba engleză, să sporească respectul faţă de culturile şi limbile partenerilor şi să deschidă noi orizonturi pedagogice partenerilor din educaţie”, a explicat profesorul Anca Gavril, coordonator de proiect.
Citeşte şi Studenţii de la „Cuza” au câştigat războiul cu universitatea
În cadrul întâlnirii, participanţii au prezentat produsele realizate în cadrul proiectului şi, de asemenea, invitaţii de peste hotare au vizitat şcoala gazdă şi oraşul Iaşi. Punctul culminant al reuniunii a fost Concertul partenerilor, când a fost prezentat în premieră Imnul Comenius, iar fiecare ţară şi-a evidenţiat tradiţia prin câte două cântece şi dansuri, interpretate de elevi europeni. Spectacolul de prezentare al României a fost oferit de tinerii artişti de la Colegiul Naţional de Artă „O. Băncilă” Iaşi. Andreea IGNEA
Citeşte şi Speranţă pentru un loc pe scenă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau