Importanța scrisului de mână

scris-mana-creier-770x540

Dimensiune font:

| 08-07-2022 09:45

Există puțini oameni astăzi care continuă să folosească pix și hârtie pentru a scrie. Acest lucru e foarte trist, în special pentru efectele pe care acest obicei le are asupra creierului nostru. Tehnologia face ca numeroase activități zilnice (inclusiv scrisul) să fie făcute mai rapid de dispozitivele electronice. De fapt, odată cu intrarea computerelor personale în viața noastră, s-a pierdut obiceiul de a scrie manual. Până și ora de caligrafie de la școală a fost scoasă din programă.

Importanța scrisului de mână. Să aflăm principalele avantaje ale scrisului de mână:
Un studiu a constatat că scrierea de mână crește înțelegerea a ceea ce facem. Potrivit experților, luarea notițelor de mână (deci într-un mod mai lent) accelerează învățarea. Acest lucru se datorează faptului că scrierea de mână nu permite, din motive de timp, să fie scrise toate cuvintele unui discurs. Prin urmare, forțează creierul să gândească pentru a transcrie cele mai importante idei, pentru a le rezuma și apoi a se gândi la întrebări care fac subiectul discursului mai clar.

Îmbunătățește dezvoltarea creierului
Datorită scrisului de mână, creierul este capabil să aibă o specializare funcțională care integrează senzația, controlul mișcării și gândirea. Pentru a scrie lizibil este necesar un control delicat al degetelor, în același timp acordând atenție la ce și cum se descurcă cel care scrie. Pentru a face acest lucru, se utilizează o serie de zone cerebrale care nu sunt activate dacă folosim computerul, prin tastarea literelor pe o tastatură.


Îmbunătățește conținutul a ceea ce scriem
Studenții care scriu eseuri cu mâna, scriu mai mult decât cei care folosesc un computer. În plus, obiectivul este atins mai repede și propozițiile folosite sunt mai complete.

Scrisul de mână îi ajută pe dislexici
Scrierea de mână este o parte integrantă a terapiei efectuate asupra elevilor care au dislexie. Explicația: deoarece toate literele sunt scrise începând de la o linie de bază, iar stiloul se mișcă ușor de la stânga la dreapta, este mai ușor pentru elevii dislexici (care au dificultăți în formarea corectă a cuvintelor) să învețe să scrie cu stilou și hârtie.

Ajută creierul persoanelor în vârstă să rămână sănătos
Wall Street Journal prezintă unele rapoarte de cercetare care au descoperit modul în care scrisul de mână, prin implicarea unor abilități motorii, de memorie, este un excelent exercițiu cognitiv împotriva îmbătrânirii cerebrale. De aceea este recomandat, în special, persoanelor în vârstă.

Ajută la realizarea obiectivelor
O listă scrisă de mână îți permite să-ți urmărești obiectivele mai bine și mai repede. Scrisul, care este o formă concretă de gândire, îi ajută pe oameni să obțină informații din experiențele lor, să-și ghideze acțiunile, gândurile și emoțiile către atingerea unor obiective importante.

Poate calma nervii
Scrisul este, de asemenea, o formă de terapie. Unii experți cred că scrierea pe o coală de hârtie a unei expresii liniștitoare precum „Voi fi mai liniștit”, de cel puțin 20 de ori pe zi, ne poate ajuta cu adevărat să fim liniștiți, mai ales dacă avem probleme de atenție.

Ajută memoria
Dacă dorești să-ți amintești mai bine unele lucruri, să-ți îmbunătățești memoria, lasă computerul deoparte și ia notițe scriind de mână. A scrie ceva cu propria mână, oferă o anumită satisfacție și, de asemenea, te ajută să-ți lași notițe pentru mai târziu, în cazul în care există probleme sau te temi că vei uita lucruri importante. Te vei simți mai bine, notându-ți ce ai de făcut, ce ai făcut cu o zi înainte. De altfel, e foarte potrivit și de ajutor să ții un jurnal, în care să scrii zilnic câte ceva.

E un gest frumos
Nu-i așa că uneori îți dorești să primești o scrisoare scrisă de mână mai degrabă decât una scrisă pe computer? Folosirea tastaturii pierde mult din frumusețea scrisului. Unde mai pui că fiecare persoană are stilul ei de a scrie. Așadar, să încercăm să nu permitem noilor tehnologii să ne fure această plăcere pentru totdeauna! Din fericire, eu chiar scriu mult de mână…și zilnic. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Vaze Înnoite: Magia Hârtiei Creponate în Decorul Floral
17/05/2024 14:32

Vaze Înnoite: Magia Hartiei Creponate in Decorul Floral  Cunoscută si sub denumirea de hartie ondulată, este adesea folosită pentru a crea decoratiuni de sărbători, ambalarea cadourilor si real ...

Cosmoenergetica și puterea transformațională în dezvoltarea personală
15/05/2024 14:46

  Cosmoenergetica, o disciplină la intersectia spiritualitătii si stiintei, isi propune să armonizeze energiile umane cu cele cosmice. Originară din cercetările rusesti de la sfarsitul secolului XX, ...

Sindromul impostorului. O călătorie ascunsă în umbra succesului
13/05/2024 18:30

  O luptă tăcută, dar intens reală pentru multi dintre cei care par a fi pe culmile succesului, sindromul Impostorului poate atrage efecte dezastruoase. Recunoasterea si abordarea sa sunt esentiale pe ...

Se schimbă modul de generare a CNP-ului. Precizări de la Ministerul Afacerilor Interne despre semnificaţia cifrelor
13/05/2024 10:37

 Odată cu operationalizarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, un element de noutate il reprezintă generarea codului numeric personal, sens in care Ministerul Afacer ...

VIDEO Kylian Mbappe a făcut anunțul momentului în fotbal
10/05/2024 23:19

 Paris Saint Germain nu a reusit nici in acest sezon să cucerească UEFA Champions League, iar vestea cea mai proastă pentru parizieni a venit vineri, cand Kylian Mbappe a făcut un anunt important privi ...

După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta
10/05/2024 13:57

              "O băutură care va apărea in curand pe piată are un gust mai bun ...

Partidul Puiul Malefic și-a anunțat candidatura. Cele mai ciudate partide înscrise la alegerile europarlamentare 2024
10/05/2024 12:56

 Partide politice cu nume mai putin obisnuite vor participa la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Unele si-au inceput activitatea ca o glumă, altele si-au atribuit acest nume pentru atrage atentia as ...

Prizonieri în labirintul nefericirii personale
09/05/2024 10:30

Suntem oameni, făpturi condamnate la o existentă plină de nuante, unde lumina se impleteste adesea cu umbra. În această lume modernă, in care fiecare moment pare a fi subiect de evaluare, fiecare per ...

Salcâmul, o simfonie a naturii îmbrățișată de timp și tradiție
08/05/2024 15:02

În tăcerea dulce a primăverii, cand pămantul se trezeste la viată si cerul se imbracă in albastrul pur, un copac infloreste cu o gratie aparte, aducand cu el nu doar o frumusete efemeră, ci si o ist ...

Femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie
08/05/2024 11:22

Femeile incă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul in familie, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, cu prile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei