Naşterea lui Hristos, sălăşluirea lui Dumnezeu în om şi a omului în Dumnezeu

pastorala craciun

Dimensiune font:

| 21-12-2023 15:20

Iubiţilor preoţi din parohii,  cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi

drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:

har, bucurie, iertare şi ajutor  de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

„Întru aceasta s-a arătat dragostea  lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut  L-a trimis Dumnezeu în lume,  ca prin El viaţă să avem.”

(1 Ioan 4, 9)

Iubiţi fraţi preoţi, cinstiţi vieţuitori ai sfintelor mănăstiri, drept-slăvitori creştini,

Slăvitul praznic al Naşterii Domnului aduce de fiecare dată bucurie în suflete. Este o bucurie sfântă, cuprinzând, într-o formă sau alta, pe tot omul. Bucuria se arată în cei care cred şi încearcă să pătrundă tot mai mult în taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar şi în cei pentru care Naşterea lui Hristos nu este decât un prilej de a petrece în jurul unei mese îmbelşugate, alături de familie sau de prieteni. Indiferent de cum este înţeleasă, bucuria sărbătorii există. Sensul acesteia – conştientizat sau nu – îl aflăm de la îngerii care, în noaptea sfântă, au vestit păstorilor şi, prin ei, tuturor oamenilor: „Nu vă temeţi! Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”.  

De ce această bucurie mare? Sfântul Atanasie cel Mare ne răspunde: „Cuvântul S-a făcut trup, ca să-l facă pe om în stare să primească dumnezeirea”. Cuvânt mare, cuvânt de foc, cuvânt greu de cuprins pentru logica omenească obişnuită: Dumnezeu Se face om ca pe om să-l facă dumnezeu! Această realitate ne dezvăluie adevărata relaţie dintre Dumnezeu şi om, şi, totodată, ţelul la care am fost chemaţi de către Ziditorul nostru: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti, prin însuşi actul creaţiei, Dumnezeu l-a chemat pe om să devină părtaş vieţii dumnezeieşti, adică să aibă viaţă nepieritoare, într-un dialog permanent de iubire cu Ziditorul său. În rai însă, cei dintâi oameni, amăgiţi fiind de diavol, au crezut că pot să ajungă asemenea lui Dumnezeu, însă pe altă cale: fără Dumnezeu, în afara lui Dumnezeu şi chiar împotriva lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, au crezut că îşi pot împlini menirea lor într-un mod autonom, prin ei înşişi, fără legătură cu Dumnezeu.

În realitate, calea aceasta a însemnat ruperea de Izvorul vieţii – Dumnezeu – şi o existenţă care cunoaşte de atunci dezbinare, lupte între fraţi, stricăciune, suferinţă şi, în final, moarte. Pentru a schimba acest curs al istoriei, aşa după cum rosteşte cântarea Bisericii, „din înălţimea cerului, Împăratul vine la noi, din curata Fecioară, Dumnezeu fiind [...] ca să cheme la Sine din stricăciune pe omul zidit întâi”. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Se face om şi ia în Sine firea noastră, adică pe noi, pentru a ne ridica din stricăciune şi din moarte. Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că motivul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este „acela ca, împărtăşindu-Se de ale noastre, să ne facă părtaşi de ale Sale. Căci Fiul lui Dumnezeu de aceea S-a făcut fiu al omului, ca să ne facă pe noi, oamenii, fii ai lui Dumnezeu”. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu vine în lume ca om nu pentru a ne dărui o învăţătură nouă – oricât de înaltă ar fi aceasta –, nu pentru a ne încredinţa un cod de legi pe care să-l respectăm, ci pentru a ne oferi însăşi viaţa Lui şi a ne face fii ai lui Dumnezeu: „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, exclamă Sfântul Ioan Teologul, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem”.

Acesta este izvorul bucuriei noastre la sărbătoarea Naşterii Domnului: vestea cea bună că Mântuitorul Iisus Hristos oferă fiecărui om care crede în El şi se străduieşte să vieţuiască după voia Lui posibilitatea de a deveni fiu al lui Dumnezeu. Acesta este miezul propovăduirii creştine, începând cu Sfinţii Apostoli şi până astăzi: prin Domnul Hristos a fost biruită moartea, iar noi, oamenii, avem cale spre a deveni asemenea lui Dumnezeu, spre a deveni fii ai lui Dumnezeu.

Drept-slăvitori creştini,

Prin Întruparea şi Naşterea lui Hristos suntem chemaţi să-I urmăm Lui, adică vieţuirea noastră să fie deopotrivă omenească şi dumnezeiască, după cum Hristos este în acelaşi timp Dumnezeu şi Om. Pentru un creştin adevărat, Dumnezeu nu este undeva la distanţă, iar el, cu propriile puteri, împlineşte poruncile cu promisiunea de a dobândi cândva o viaţă fericită. Adevărata vieţuire creştină presupune o împletire continuă între voinţa omului şi voinţa lui Dumnezeu: „... aşa după cum o candelă, chiar dacă este plină de ulei, chiar dacă are fitil sau o altă materie inflamabilă, este, înainte de a se împărtăşi de foc şi a fi aprinsă, cu totul întunecată, aşa şi sufletul, chiar dacă este împodobit în aparenţă cu toate virtuţile, dar dacă nu se împărtăşeşte de foc, adică dacă nu se împărtăşeşte de fiinţa şi lumina dumnezeiască, este încă stins şi întunecat, iar faptele lui sunt nesigure”, ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog.

Adevărata vieţuire creştină se înfăptuieşte în Biserică, în unire şi comuniune cu toţi cei care au crezut şi cred în Dumnezeu. Iar Biserica este, înainte de toate, „sălăşluirea Duhului Sfânt” în oameni, „trăire vie a Vieţii celei noi”, viaţă pe care o primim prin Sfintele Taine şi prin strădania de fiecare clipă de a rămâne uniţi cu Hristos Însuşi: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.

Cel care îşi ia în serios credinţa cunoaşte adevărul cuvintelor rostite de Psalmistul David: „Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mântui […], ci dreapta Ta şi braţul Tău şi luminarea feţei Tale”. Explicând acest cuvânt, Părintele Rafail Noica subliniază: „Da, cu braţul lui lovea şi cu arcul lui trăgea” regele David, însă permanent avea conştiinţa că ajutorul şi puterea vin de la Dumnezeu. Suntem chemaţi să folosim în viaţă cu discernământ rezultatele obţinute prin strădania omenească – în medicină, tehnică, economie, cultură etc. Ajutorul esenţial îl primim însă numai de la Dumnezeu căci „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Să ne bucurăm, aşadar, duhovniceşte de sărbătoarea Naşterii lui Hristos, primind putere din participarea noastră la sfintele slujbe şi, în special, la Dumnezeiasca Liturghie prin împărtăşirea cu Hristos. Să ne bucurăm, de asemenea, de clipele de răgaz pe care le avem în aceste zile, petrecând mai mult timp de calitate alături de cei dragi. În acelaşi timp, să cuprindem cât mai mult în rugăciunea noastră pe semenii noştri care sunt în suferinţă, în boli, în războaie sau necazuri de orice fel, spre a deveni, astfel, fiii Tatălui nostru Celui din ceruri, Care revarsă neîncetat iubirea Sa cea milostivă asupra întregii lumi.

Vă doresc tuturor o sărbătoare a Naşterii Domnului cu multă pace sufletească şi un Nou An cu nădejde şi împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bisericii şi a Neamului!

Al vostru slujitor și către Dumnezeu rugător,

Teofan,

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vinerea Mare la grătare. Mustrarea unui preot: „E incredibil cum nu pot rata unii creștini să fie farisei”
03/05/2024 15:16

„Cu cată usurintă, doar la mirosul unor mici, au si uitat de parabola pe care le-o adresează Mantuitorul” - astfel isi incepe Ioan-Florin Florescu, un cunoscut si respectat preot roman misionar in Scotia ...

Obiceiuri străvechi de Vinerea Mare! Ce NU ai voie să faci dacă vrei să fii protejat de Dumnezeu
03/05/2024 14:49

Vinerea Mare din Săptămana Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul roman ţinea sărbătorile in primul rand prin nelucrare În Vinerea Mare se face po ...

S-au descoperit cuiele folosite la crucificarea lui Iisus!
03/05/2024 12:38

Într-un film documentar intitulat „The Nails of the Cross”, investigatorul Simcha Jacobovici pretinde că a descoperit cele două cuie in laboratorul unui antropolog din Tel Aviv. Filmul debu ...

A murit Iisus cu adevărat pe cruce?
03/05/2024 12:36

  O cheie la enigma reinvierii poate fi considerată o scriere a francezului Chretien de Troies, datand din secolul al XII-lea şi care istoriseşte povestea unei femei foarte frumoase care se hotărăşt ...

Duminica, sărbătoarea săptămânală a Învierii
03/05/2024 11:35

Acest caracter jubiliar al sărbătorii duminicii, in primele comunităţi creştine, explică de ce duminica a fost mereu exceptată de la orice manifestări sau acte rituale care exprimă intristare şi pocă ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
03/05/2024 11:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, in ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
03/05/2024 07:39

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

HOROSCOPUL ZILEI
03/05/2024 05:31

 Berbec Planuri de vacantă. Poate plecati pe undeva măcar o zi, două, să vă incărcati bateriile si să mai luati o pauză de la locul de muncă. Taur Partenerul de viată trece printr-o perioadă ...

Obiceiuri din Vinerea Mare
03/05/2024 05:14

Vinerea Mare (Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a intregii crestinatati pentru ca in aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Li ...

Vrăji, descântece...
02/05/2024 16:08

În esenţă, noaptea de Înviere reprezintă momentul de triumf al forţelor binelui asupra stihiilor intunericului. Pentru aceasta, jertfa rituală este simbolizată de sacrificarea mielului de Paş ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei