100 de modificări pregătite pentru Codul Muncii
Dimensiune font:
Codul Muncii, extrem de important pentru toată economia României, va suferi modificări ample, sindicatele şi patronatele pregătind pentru parlamentari nu mai puţin de 100 de modificări. Deputatul social-democrat Mihai Baltă, vicepreşedintele Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, a spus că modificările la Codul Muncii, majorarea punctului de pensii şi reducerea penalităţilor pentru persoanele care se pensionează anticipat sunt principalele teme de dezbatere.
„În acest moment, pe agenda Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, unde sunt vicepreşedinte, se regăsesc câteva teme de actualitate şi care interesează masa mare de cetăţeni. În primul rând acea problemă legată de salarizarea unică, mergem în continuare pe ideea de a realiza o lege a salarizării unice în consens cu toate categoriile care sunt implicate în această lege”, a declarat deputatul social-democrat.
Mihai Baltă a precizat că parlamentarii PSD îşi doresc mărirea punctului de pensie pentru că în România acesta are cea mai scăzută valoare procentuală din ţările Uniunii Europene. Totodată, parlamentarii PSD vor reducerea penalităţii pentru cei care au dreptul la pensionare anticipată, teme care se dezbat în Comisia de muncă.
Punctul de pensii şi penalităţile pentru pensionarea anticipată sunt măsuri care au impact bugetar mare şi se răsfrâng asupra viitorului, motiv pentru care sunt în plină dezbatere şi ţin direct de prognozele economice.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau