108 posturi noi în asistenţa comunitară din Botoşani
Dimensiune font:
Se caută asistenţi medicali comunitari şi mediatori sanitari * ei vor fi în slujba persoanelor vulnerabile * salariile vor fi plătite de către primării
Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunţat că Ministerul Sănătăţii a aprobat înfiinţarea de noi posturi de asistenţi medicali şi mediatori sanitari comunitari în judeţul Botoşani pentru creşterea accesului grupurilor vulnerabile de populaţie la serviciile de sănătate de bază. „În urma demersurilor pe care le-am realizat alături de colegii mei de la Ministerul Sănătăţii am reuşit să asigurăm accesul tuturor grupurilor vulnerabile de populaţie la servicii de sănătate de bază pentru Botoşani. Astfel, judeţul nostru va beneficia de o reţea de 90 de asistenţi medicali comunitari şi 18 mediatori sanitari care se vor ocupa de educarea şi monitorizarea stării de sănătate a persoanelor vulnerabile de la nivel local”, a declarat vicepreşedintele PSD Botoşani, Tamara Ciofu.
Un mediator sanitar şi un asistent medical în fiecare localitate
Deputatul PSD susţine că fiecare dintre aceste comunităţi va avea sprijinul unei echipe formată dintr-un mediator sanitar şi un asistent medical comunitar, care sunt angajaţi de către autoritatea locală. „Având în vedere, reţeaua de mediatori sanitari şi asistenţi medicali comunitari pe care am dezvoltat-o la Botoşani le-am propus colegilor mei din Parlament să facem demersuri comune la nivel legislativ pentru a creşte accesul persoanelor vulnerabile şi defavorizate la servicii de sănătate. În acest sens, este importantă creşterea capacităţii autorităţilor locale de a aborda problemele de sănătate în comunităţile vulnerabile”, a explicat Tamara Ciofu. Vicepreşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor s-a arătat dispusă să colaboreze cu Ministerul Sănătăţii pentru a consolida capacitatea instituţională a autorităţilor locale prin creşterea în continuare a reţelei de mediatori sanitari şi asistenţi medicali comunitari în toate judeţele din ţară.
Citeşte şi: Scandal politic de la banii pentru drumuri la Botoşani
Alina CALINIUC
„O atenţie specială va fi oferită evaluării şi îngrijirii medicale a mamelor şi copiilor prin controlul sănătăţii reproducerii şi a tuberculozei multi-drog rezistente” - Tamara Ciofu, vicepreşedintele PSD Botoşani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau