11 parcuri eoliene, spulberate de criză
Dimensiune font:
Grupul francez Filasa nu va mai investi în parcurile eoliene din România * decizia va afecta şi economia Sucevei * Filasa voia să construiască 11 parcuri eoliene în 9 localităţi din judeţ
Dacă totul ar fi mers bine, comunele Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Drăgoieşti, Horodniceni, Ilişeşti, Moara, Stroieşti şi Udeşti s-ar fi îmbogăţit de pe urma parcurilor eoliene pe care francezii de la compania Filasa ar fi vrut să le construiască.
Din păcate, nici măcar o turbină nu a fost ridicată, deşi investiţiile trebuiau să înceapă în 2012. Amenajarea celor 11 parcuri eoliene ar fi generat, printre altele, 2.000 de locuri de muncă pentru o perioadă de doi ani. Apoi firma ar trebui să mai angajeze alte 50 de persoane pentru întreţinerea turbinelor eoliene.
Francezii au tăiat redevenţa
Până acum, primarii care au bătut palma cu Filasa pentru amenajarea parcurilor nu s-au arătat deranjaţi de întârzierea înregistrată în demararea investiţiilor. Cu sau fără eoliene pe câmp, grupul de firme trebuie să achite o redevenţă anuală de 20.000 de euro pentru fiecare primărie în parte. Până în primăvara lui 2013, numai în conturile primăriei Ciprian Porumbescu, francezii au virat în total 800.000 de lei. Grijile pentru primari au început în weekend când s-a auzit că Filasa renunţă la investiţii. „Anul acesta ne-au virat doar o tranşă din bani. Sigur că ne îngrijorează situaţia. Erau nişte bani care intrau şi cu care reuşeam să ne descurcăm”, ne-a declarat Dumitru Nimiţan, primarul comunei Ciprian Porumbescu.
Oana ŞLEMCO
Grupul francez Filasa, controlat de familia Lacoste, a decis că renunţă la investiţiile anunţate acum doi ani în mai multe parcuri eoliene. Ca urmare, 40 de firme înregistrate au fost trimise în insolvenţă. În 2011, compania a anunţat investiţii de peste trei miliarde de euro în mai multe parcuri eoliene pe plan local cu o capacitate cumulată de 2.500 MW.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau