2.000 de chioşcuri sunt în pericol
Dimensiune font:
Bazarul din Lunca Sucevei, cel mai mare din Moldova, este urmărit de ghinion * un nou dezastru a fost la un pas să se producă din cauza unui fumător inconştient * omul a aruncat un rest de ţigară sub un stand care era să ia foc * în 2009, un incendiu aproape că a distrus spaţiul comercial * bazarul nu are nici astăzi autorizaţie de funcţionare de la pompieri
Vânzătorii din bazarul Sucevei, cel mai mare din Moldova, nu au învăţat nimic de pe urma nenorocirii care s-a petrecut în 2009, când aproape 100 de chioşcuri pline cu marfă, din incinta Centrului Comercial, au ars într-un incendiu izbucnit pe timp de noapte. Ca drept dovadă, istoria a fost la un pas să se repete în urmă cu două zile.
Un chioşc a fost cât pe ce să ia foc. Clienţii şi comercianţii au văzut la timp fumul care ieşea de sub stand şi au chemat pompierii. Alarma s-a dat duminică, în jurul orei 14.00. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au ajuns cu două autospeciale. Din fericire, până la sosirea pompierilor, comercianţii s-au mobilizat şi nu au permis ca focul să se extindă. Pompierii au deschis chioşcul, au scos podeaua şi au văzut că sub aceasta ardeau mocnit mai multe bucăţi de hârtie, precum şi resturi textile. Tot sub chioşc au fost găsite şi mai multe resturi de ţigară. De altfel, Alin Găleta, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ne-a declarat că focul a pornit din cauza unui muc de ţigară nestins, pe care fumătorul l-a aruncat sub chioşc.
Fumatul este interzis
Culmea este că-n cel mai mare bazar din Moldova fumatul este interzis şi se pedepseşte cu amendă de până la 500 de lei. Aspectul a fost reglementat printr-o hotărâre a Consiliului Local în 2010 pentru a preveni incendiile, decizie pe care nu o respectă nimeni. Aspectul se observă cu ochiul liber. După ora 14.00, când se închid chioşcurile, în urmă rămân numeroase resturi de ţigară. „Ne gândim să le cerem comercianţilor să închidă etanş chioşcurile în aşa fel încât să nu mai rămână spaţiu între sol şi podea”, ne-a declarat Gelu Greceanu, şeful Administraţiei Pieţelor, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local.
Investiţii fără autorizaţie de la pompieri
Nerespectarea legislaţiei este greu de explicat în contextul în care bazarul a luat foc în 2009. Atunci au ars aproape 100 din cele 2.000 de chioşcuri aflate în incinta centrului comercial. După incendiu, municipalitatea a investit peste trei milioane de euro în bazar. Investiţiile nu s-au încheiat încă. Din acest motiv, centrul comercial nu are autorizaţie de funcţionare de la pompieri. Totuşi, unele lucruri trebuie rezolvate pentru ca maşinile de intervenţie ale pompierilor să aibă acces. Primăria a transmis 150 de notificări prin care cere proprietarilor să-şi mute chioşcurile care blochează căile de acces în bazar. Standurile trebuie mutate până în luna mai. În caz contrar, Primăria va trece la rezilierea contractelor de închiriere.
Autorizarea bazarului de către pompieri impune investiţii costisitoare. În primul rând, fiecare stand trebuie să aibă stingător. Apoi, Primăria trebuie să implementeze un sistem de alarmare şi de stingere automată a incendiului, să facă o reţea suplimentară de hidranţi, cu o rezervă de apă diferită de cea există în sistemul de canalizare al oraşului. De asemenea, ar mai trebui construite şi trape pentru evacuarea fumului, în caz de incendiu. Toate aceste investiţii ar costa cel puţin două milioane de lei şi nu sunt bani.
Invenţii pentru mama paralizată
Oana ŞLEMCO
„Dacă nu observau la timp fumul, pagubele erau cu mult mai mari” - Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau