40 de străzi asfaltate cu fonduri europene
Dimensiune font:
În cadrul Programului Operaţional Regional, începând din 2011, în reşedinţa de judeţ au avut loc intervenţii pe magistrala rutieră axială, pe 23 de artere principale, la podurile de peste râul Suceava, la cele două pasaje CFR, precum şi la alte două poduri de dimensiuni mai reduse. Investiţiile au fost de zeci de milioane de lei. Alte investiţii urmează să fie finalizate. Printre cele mai importante artere care vor avea parte de covor asfaltic este Traian Ţăranu, din zona rezidenţială din apropierea cartierului Obcini, recent Primăria preluând în patrimoniul propriu reţelele de alimentare cu apă şi reţelele de canalizare din acea parte a oraşului, astfel încât intervenţiile să fie posibile. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau