42 de primării sucevene sunt băgate în războiul gunoiului
Dimensiune font:
Administraţia judeţeană a pornit un război prin Tribunal cu 42 dintre cele 114 primării din judeţ * motivul este legat de neplata datoriilor către Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) * dacă nu-şi achită contribuţia, primăriile vor bloca proiectul
Consiliul Judeţean e în luptă cu primăriile în cazul proiectului cu finanţare europeană prin care se construiesc, printre altele, cele două gropi de gunoi ecologice la Moara şi Pojorâta. 42 de primării nu şi-au achitat contribuţia, astfel că există riscul ca proiectul să se blocheze. Potrivit unei informări transmise de Consiliul Judeţean (CJ), printre primăriile cu cele mai mari datorii se numără Suceava (2.043.144 de lei), Liteni (380.880 lei), Siret (401.535 lei), Gura Humorului (669.835 de lei), Baia (302.502 lei), Dumbrăveni (373.203 lei), Vicovu de Sus (266.003 lei). „Lata de 19.12.2015 au fost formulate un număr de 68 de notificări adresate unităţilor administrativ-teritoriale care figurau cu debit reprezentând contribuţia proprie asumată la plată prin hotărâre de Consiliu Local. Urmare a notificărilor, o parte din UAT-uri au achitat în integralitate contribuţia proprie la finanţarea proiectului”, se arată într-o informare a CJ.
Citeşte şi Gaură de 4 milioane de euro în bugetul Sucevei
Primăriile care nu plătesc blochează proiectul
Dacă nu-şi achită contribuţia la SMID, cele 42 de primării rău-platnice din judeţ vor bloca proiectul. Din banii adunaţi de la administraţiile locale, CJ trebuie să achite ultima tranşă pentru execuţia lucrărilor. Implementarea SMID-ului costă în total 51,7 de milioane de euro, din care 35,7 milioane de euro sunt fonduri europene, 8 milioane de euro sunt de la bugetul de stat şi alţi opt milioane de euro trebuie achitaţi de CJ şi primăriile din judeţ. „Sumele datorate de primării sunt stabilite matematic, în funcţie de populaţie”, a declarat Cătălin Nechifor, Preşedintele CJ Suceava.
Cele mai importante obiective construite prin SMID sunt cele două platforme ecologice de la Moara şi Pojorâta (pasul Mestecăniş). Investiţia de la Moara este gata, dar nu a fost dată în funcţiune, iar depozitul din vârful Mestecănişului este finalizat în proporţie de aproximativ 90%. Dincolo de la amenajarea gropilor de gunoi de la Moara şi Pojorâta, proiectul prevede şi închiderea vechilor spaţii de depozitare, construcţia de staţii de transfer şi de platforme de depozitare cu caracter temporar. În momentul de faţă, în judeţul Suceava nu există nicio groapă de gunoi care să respecte standardele impuse de Uniunea Europeană. Deşeurile sunt depozitate pe platforme autorizate temporar de Ministerul Mediului. Problema se va rezolva după inaugurarea SMID.
Groapa de la Pojorâta, proiectul principal
Mult mediatizata groapă de gunoi despre care ecologiştii spun că a sluţit Bucovina este cea care a stârnit numeroase controverse. De la proteste iniţiate de oamenii din zonă nemulţumiţi că le vor fi afectate gospodăriile, dar şi nemulţumirea legată de faptul că peisajul este dezolant, până la procese şi petiţii online, toate n-au rezolvat nimic. Până la urmă, groapa va fi construită. Groapa de gunoi ar trebui să adune toate deşeurile menajere colectate din localităţile din zona montană a judeţului Suceava, adică 390.000 de tone de gunoi. Deşeurile produse de suceveni vor fi depozitate chiar aproape de vârful trecătorii care face legătura între staţiunile de interes naţional Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Muntele săpat, zona defrişată şi movilele de pământ excavat de pe marginea drumului european 576 au transformat spectaculosul Pas Mestecăniş într-un peisaj dezolant.
Oana ŞLEMCO
Construcţia SMID a început în 2009. Proiectul trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut, dar lucrările au fost întârziate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau