700 de vasluieni aşteaptă să facă un RMN
Dimensiune font:
Unele persoane s-au înscris pe listele de aşteptare încă de acum o jumătate de an * fondurile oferite de Casa de Asigurări de Sănătate pentru analize la singurul aparat RMN din oraş nu acoperă nici jumătate din numărul de solicitări
Cine are nevoie urgentă de o analiză RMN ori scoate câteva sute de lei din buzunar, ori aşteaptă luni bune să-şi facă investigaţiile prescrise de medici. Deşi serviciul este gratuit pentru toate persoanele asigurate, cei aflaţi în situaţii grave preferă să plătească pentru a fi consultaţi cu prioritate.
Nu sunt bani
O investigaţie prin RMN costă aproximativ 800 de lei, iar în luna februarie, doar 47 de persoane au beneficiat de această analiză în mod gratuit. Reprezentanţii policlinicii private unde se află singurul aparat RMN spun că suma primită de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) este mult prea mică pentru a acoperi număr mare de solicitări. „Avem liste de aşteptare din octombrie, pacienţi cu probleme, din păcate, de oncologie, probleme grave de sănătate care chiar nu pot aştepta atâtea luni, care stau pe liste câte patru, câte cinci luni”, a spus Laura Ştefăniţă, registrator pacienţi. Dacă în luna decembrie erau 400 de persoane înscrise la analize, acum sunt 700 pe lista de aşteptare. Reprezentanţii policlinicii au făcut numeroase cereri la Casa de Asigurări de Sănătate pentru suplimentarea fondurilor, dar încă nu s-a găsit o soluţie, ci doar promisiuni. Persoanele trimise din spital pentru investigaţii prin RMN, aproximativ şase cazuri pe lună, sunt preluate în regim de urgenţă.
Simona POP
„Până vom rezolva această listă, probabil că vom mări procentul care va fi alocat analizelor imagistice” - Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau