75 de câini din padoc au ajuns la familii din Belgia şi Olanda
Dimensiune font:
Proprietarii ţin legătura cu cei de la padocul Iaşi, trimiţându-le fotografii prin care vor să arate cum sunt tratate patrupedele
Potrivit reprezentanţilor adăpostului de la Tomeşti, începând cu finalul lunii octombrie 2014, până la sfârşitul lunii martie 2016, din padocul municipal Iaşi au luat drumul Occidentului peste 75 de căţei. Majoritatea au ajuns în ţări precum Olanda, Belgia, Germania sau Franţa, găsindu-şi locul, potrivit aceloraşi surse, „în familii grijulii care, în toată această perioadă, ne-au ţinut la curent cu starea căţeilor prin imagini mai mult decât grăitoare”. „Este un pas important şi cu siguranţă va deveni tradiţie găsirea de familii adoptive şi în afara ţării, deşi recunoaştem că proporţia cea mai mare o deţine adopţia de căţei în municipiul şi judeţul Iasi sau în alte localităţi”, spun aceştia. Medicii padocului menţionează faptul că fără intermedierile şi promovările constante ale unor colaboratoare mai vechi sau mai noi ale adăpostului, n-ar fi fost posibile toate aceste adopţii.
Totul a plecat de la câteva fotografii
Metoda adopţiilor din străinătate a fost implementată în Iaşi în primăvara lui 2014. Totul a pornit de la fotografiile pe care dr. Livioara Rotariu, şeful padocului, le-a postat pe pagina sa de Facebook sau pe site-ul iasiadopta.ro, imagini care, ulterior, au fost preluate şi promovate de asociaţiile de profil sau de alţi iubitori de animale. „După ce au văzut fotografiile, mai multe familii din Belgia şi Olanda şi-au exprimat intenţia de a adopta un câine din adăpostul nostru. Simona S. s-a ocupat de tot ce înseamnă acte - carnete de sănătate, paşapoarte - vaccinări şi transport legalizat”, a spus Livioara Rotariu, cu referire la primele adopţii.
Primii „norocoşii” care şi-au găsit familii „afară” au fost câini de talie mică şi vârstă fragedă: Lulu şi Luluţa, doi fraţi, metişi de bichon, pekinezul Bambi şi Adonis, un caniche pe care angajaţii padocului îl mai strigau şi Murătură. Totuşi, printre ei şi-a făcut loc şi Peka, o câţea de opt ani. „Este clar că eforturile noastre conjugate pot da roade minunate! Sperăm ca în viitorul apropiat să mai avem parte şi de alte asemenea experienţe!”, a mai spus medicul ieşean. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau