90 la sută dintre construcţiile noi sunt cu probleme
Dimensiune font:
Pe parcursul lunii februarie 2015, în urma controalelor desfăşurate de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.000 lei. Acestea s-au impus ca urmare a verificării a 103 de autorizaţii de construire. De asemenea, poliţiştii locali au procedat la somarea a 90 de persoane ca, în cel mai scurt timp, să se prezinte la sediul Poliţiei Locale, în vederea prezentării autorizaţiilor pentru construcţiile demarate. „În plus, lucrătorii instituţiei noastre au soluţionat 134 de sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la amenajarea teritoriului şi urbanismului şi au efectuat 44 de recepţii cu ocazia finalizării lucrărilor de construire”, a precizat Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau