„Ajută-i pe copiii isteţi! Oferă-le un dar de Paşte!”. Campanie derulată de „Evenimentul Regional al Moldovei”
Dimensiune font:
Campania „Ajută-i pe copiii isteţi. Oferă-le un dar de Paşte” derulată de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” cu prilejul Sărbătorilor Pascale creşte frumos * am primit multe vizite la redacţie din partea ieşenilor cărora poveştile copiilor nu le-au fost indiferente * ne dorim să ajungem la cât mai mulţi copii, campania fiind modul nostru de a sărbători cei 25 de ani de existenţă a ziarului
Sărbătorile Pascale vor fi mai frumoase în acest an pentru zeci de copii din judeţele Moldovei. Cu ajutorul cititorilor şi colaboratorilor noştri am aflat poveştile multor elevi cu note foarte mari, proveniţi din familii modeste. Aşa ne-am decis să le oferim ajutor şi să lansăm campania „Ajută-i pe copiii isteţi. Oferă-le un dar de Paşte”. Vă prezentăm, pe scurt cele şase poveşti.
Bacău – Casa cu premianţi
În secolul risipei, al nemulţumirii continue şi a lipsei de motivaţie pentru tineri, sunt şi copii care luptă zi de zi pentru a-şi depăşi condiţia. Printre ei se numără fraţii Feraru, 8 la număr, din Bacău. Ei sunt crescuţi cu multă grijă şi dragoste doar de mama lor, însă cu lipsuri de care alţi copii nici nu au habar. Cu toate acestea sunt premianţi. Ei trăiesc din doar 1.500 de lei/lună, într-un apartament pentru care plătesc chirie la Primărie. Toţi fraţii Feraru învaţă bine, dar Leonardo Ştefan Feraru, în vârstă de 9 ani, este cel mai bun. „Îmi place să învăţ pentru că îmi doresc să ajung cineva când voi fi mare”, ne-a mărturisit copilul. Elev în clasa a III-a, la Liceul Pedagogic „Ştefan cel Mare” din Bacău, are deja o colecţie de diplome, ca dovadă a muncii sale de până acum. Este premiant nu doar la şcoală, ci şi la concursurile de religie şi de competenţe la care a participat. Îi plac foarte mult Franceza şi Matematica, dar şi Joc şi mişcare (ora de luni dimineaţa).
Citeşte povestea completă aici -- „Îmi doresc să ajung cineva când voi fi mare”
Botoşani - Povestea elevului de nota 10
Cosmin Holcan este unul dintre puţinii elevi din România care în 2015 a terminat clasa a VIII-a cu media generală 10 şi a intrat la liceu tot cu 10. Pasionat de învăţătură, el are o vitrină plină cu medalii. Profesorii au numai cuvinte de laudă pentru el şi l-au sprijinit financiar să meargă la foarte multe concursuri, situaţia familiei sale fiind una modestă. Cosmin a fost până în 2015 elev la Şcoala nr. 17 din municipiul Botoşani, iar de anul trecut este elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din aceeaşi localitate. Băiatul a fost olimpic la matematică, fizică şi chimie, dar a excelat la matematică, participând la olimpiade şi concursuri din Bistriţa, Baia Mare, Vatra Dornei, Paşcani, Iaşi, şi celebrul Concurs de matematică „Dimitrie Pompeiu”. Fostul său profesor de matematică de la Şcoala nr. 17, Vasile Asiminicesei, care este şi vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice Botoşani, spune că foarte rar se întâlneşte un elev ca Holcan. Şi Elena Rodica Dodiţă, directorul Şcolii nr. 17, a spus că elevul Cosmin Holcan este unul de excepţie: „Venea cu atâta bucurie să lucreze, ore în şir, la matematică fără să obosească, fără să se simtă plictisit, el îşi petrecea vacanţa lucrând la matematică”.
Citeşte povestea completă aici -- Povestea elevului de nota 10
Vaslui – Olimpica îndrăgostită de limba franceză
Foarte mulţi elevi sunt deja cu gândul la relaxare, la activităţile pe care le vor derula în această săptămână la „Şcoala Altfel”. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Andreea Ungureanu, elevă în clasa a X-a la Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui. E este cu gândul la concursul la care urmează să participe, faza naţională a Olimpiadei de Limba Franceză. Pentru această importantă competiţie se pregăteşte sub îndrumarea profesoarei ei, Diana Luca. Mărunţică şi sfioasă, Andreea povesteşte cum a prins drag de limba franceză. La şcoala din satul natal, unde a făcut clasele primare, nu auzise decât de limba engleză. Îi plăcea mult, dar în clasa V-a, când a făcut cunoştinţă cu franceza, a simţit că limba lui Voltaire şi Hugo e mai aproape de sufletul său. La Vaslui a ajuns în clasa a V-a, graţie programului guvernamental care susţinea elevii din mediul rural. A început să înveţe la Liceul „Ştefan Procopiu”, unde se formase o clasă de excelenţă, cu copii merituoşi proveniţi din şcoli de la ţară. Programul a ţinut doar câţiva ani, timp în care familiile copiilor au fost sprijinite financiar. Masa, cazarea la internatul liceului, rechizitele şi toate cele necesare unui şcolar, costă. Iar părinţii de la ţară nu au tot timpul posibilitatea să le ofere copiilor tot suportul financiar de care au nevoie. „Învăţ pentru toate materiile de la şcoală şi mă pregătesc suplimentar la Limba Franceză”, spune Andreea Ungureanu.
Citeşte povestea completă aici -- Olimpica îndrăgostită de limba franceză
Neamţ – Casa copiilor abandonaţi
Părintele Constantin Schiman, din comuna nemţeană Dumbrava Roşie, a inaugurat, pe 12 mai 2007, Centrul de plasament de tip familial „Sfinţii Ioachim şi Ana”. Primii copii care au intrat timizi în familia preotului au fost Mihaela Nicorescu şi fraţii Andrei, Florin, Alexandru şi Mihaela Chindea, abandonaţi de familii. „În luna octombrie a aceluiaşi an au mai venit şi Ştefan şi Diana Ţâdir, iar în 2008 familia noastră l-a primit cu braţele deschise şi pe Fabian Asavei”, povesteşte preotul Constantin Schiman. Acum, micuţa familie are 11 copii, fiecare cu o poveste dureroasă în trecut, dar cu zâmbetul pe buze în prezent.
Citeşte povestea completă aici -- Casa copiilor abandonaţi
Iaşi - „Mi-aş dori un atlas zoologic”
Aceasta este dorinţa unui puşti din clasa a treia din Ţibăneşti. Copilului îi place şcoala, la fel ca şi fratelui său, din clasa întâi. Din păcate, cu greu reuşesc să aibă tot ce le trebuie, familia lor fiind mai mult decât modestă. Marian Şuiu are 11 ani şi este elev la Şcoala „Petru P. Carp”. Îi place să meargă la şcoală, să se joace, să aibă prieteni, însă mai niciuna dintre aceste dorinţe nu i s-a îndeplinit. Jucării nu are, amici de joacă prea puţini. Îşi petrece timpul liber cu fraţii săi, Daniel (elev în clasa întâi) şi Ilie (13 ani), ori visând la vremurile în care viaţa îi va fi mai frumoasă.
Familia lui nu are o situaţie materială foarte bună, dar asta nu îl împiedică pe băiat să fie vesel. „Mi-aş dori un atlas zoologic”, am aflat de la Marian.
Citeşte povestea completă aici -- „Mi-aş dori un atlas zoologic”
Suceava – 9 copii în căutarea unei biblioteci
Într-o căsuţă cochetă, aflată în vecinătatea Bisericii „Sf Gheorghe” de pe Mirăuţi, locuiesc nouă copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani. Fiecare dintre ei duce pe umeri povara unei experienţe triste de viaţă. Unii sunt orfani, alţii au fost abandonaţi de părinţi sau bunici din cauza sărăciei. Sunt copii încercaţi de nevoie, cu răni în suflet care trebuie pansate, dar totuşi optimişti, jucăuşi, visători şi zâmbitori. Îşi doresc foarte mult să aibă o bibliotecă. În spatele zâmbetelor cuceritoare pe care le afişează micuţii, stă multă muncă depusă de angajaţii şi voluntarii Fundaţiei Fara. Carmen Netedu, managerul căminului, ne-a spus că trăiesc exact ca într-o familie. „Aici ne considerăm o familie, chiar dacă este greu uneori pentru că nu suntem fraţi sau rude biologice. Ne respectăm casa şi unii pe alţii exact ca într-o familie”.
Citeşte povestea completă aici -- 9 copii în căutarea unei biblioteci EXCLUSIV
Poveştile copiilor i-au impresionat pe mulţi ieşeni, care au donat rechizite, jucării, haine şi dulciuri. Darurile vor ajunge la copii cu câteva zile înainte de Paşte.
Grupaj coordonat de Maura ANGHEL
Dacă doriţi să-i ajutaţi puteţi face donaţii constând în cărţi, rechizite, dulciuri şi jucării. Aşteptăm darurile voastre la sediul redacţiei ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei“, aflat pe Şoseaua Naţională nr. 15, Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau