A apărut staţia unde călătorii sunt invitaţi să ude florile!
Dimensiune font:
Reabilitarea adăposturilor din staţiile de transport public montate în urmă cu patru ani a atins un alt nivel graţie celor de la Wink Public Multimedia şi a partenerilor acestora
După staţia de la Moldova Mall, unde ieşenii aflaţi în aşteptarea unui autobuz pot asculta muzică la tonomatul din interiorul modulului, în Iaşi a apărut staţia unde călătorii sunt invitaţi să ude florile. Este vorba de Staţia Piaţa M. Eminescu, parte componentă a unui proiect de comunicare urbană, realizat de florăria Darlington, menit să amintească trecătorilor cât de mult contează cadrul natural într-un oraş şi cât de uşor îţi poate schimba starea de spirit un gest micuţ. Dincolo de promovarea florăriei şi informarea cu privire la localizarea sa în Iaşi, staţia oferă un cadru perfect pentru experienţe plăcute. Ineditul vine din invitaţia adresată tuturor călătorilor de a uda florile, atunci când au nevoie de apă. Un spaţiu special amenajat în staţie pentru jardinierele cu flori îi primeşte pe ieşeni să se implice într-o poveste estetică a oraşului atunci când aşteaptă tramvaiul sau când au puţin timp la dispoziţie. „Ne alăturăm proiectelor de acest gen fiindcă ele conturează perfect unul dintre rolurile pe care agenţia noastră şi le asumă - acela de a schimba în bine aspectul oraşului prin design corect şi util pentru comunitate”, declară Alexandru Munteanu, Managing Partner / Designer la Namogo, agenţia care a realizat conceptul creativ.
Staţiile vandalizate s-au transformat în spaţii curate şi moderne
Decorul staţiei cu flori este acompaniat de o muzică menită să îi relaxeze şi să-i învioreze pe cei care ajung aici, staţia este luminată seara, urmând ca pe ecranul digital integrat să fie difuzat un conţinut personalizat, de tipul tips&tricks pentru plante şi grădină, oferit de specialiştii florăriei.
Proiectul outdoor face parte din seria de proiecte speciale destinate reabilitării staţiilor din Iaşi început de Wink Public Multimedia în 2014.T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau