„Creşterile salariale trebuie să fie foarte bine gândite”
Dimensiune font:
Ionel Constantin a făcut referire la recent anunţata majorare a salariului minim pe economie * el este de părere că lefuri mai mari se pot plăti doar dacă există încasări reale, altfel este doar o măsură luată în anii electorali
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Vaslui, Ionel Constantin, susţine că toate creşterile salariale trebuie să fie foarte bine gândite ca să poată fi suportate de Executiv. El a precizat că pentru majorări salariale sustenabile este nevoie de creşterea gradului de încasare la bugetul de stat şi de noi investiţii. Totodată, Ionel Constantin a subliniat necesitatea majorării salariilor şi în mediul privat pentru a nu fi alimentate eternele discuţii care există între salariaţii de la buget şi cei care lucrează la firme private. „Dacă vorbim despre o colectare de taxe şi impozite de moment, şi nu de ceea ce se va întâmpla pe termen mediu şi lung, atunci măsura de creştere a salariilor este pur şi simplu electorală. Dacă nu, atunci înseamnă că lucrul este bine făcut. Pe de o parte, vorbim despre colectările făcute de la populaţie şi agenţii economici, iar pe de altă parte trebuie să ne raportăm la investiţiile făcut în ţara noastră, la nivel naţional şi local. Dacă la nivelul colectărilor, cel puţin din cele spuse de ANAF, lucrurile par să stea mai bine, în ceea ce priveşte investiţiile nu s-a schimbat mare lucru faţă de anul trecut”, a declarat Ionel Constantin.
„Oamenii de afaceri nu pot susţine o creştere a salariilor”
Preşedintele CCIA a precizat că recent anunţata creşterea salariului minim pe economie trebuie foarte bine calculată. „Dacă nu a avut loc o consultare cu sindicatele concomitent cu reprezentanţii oamenilor de afaceri, va fi un dezechilibru, iar situaţia va fi fără întoarcere. Se vor înteţi discuţiile între salariaţii de la stat şi cei care lucrează în mediul privat. În ansamblu, creşterea este una bună, dar în particular produce un dezechilibru. Este obligatoriu ca oamenii de afaceri să se ducă foarte aproape sau chiar peste salariul pe economie, iar mulţi nu pot face acest lucru. Oamenii de afaceri din Vaslui şi nu doar ei, nu pot susţine acum o creştere a salariilor”, a mai afirmat Constantin. El a subliniat că relaxarea fiscală care a avut loc nu a servit decât consumului; oamenii au avut posibilitatea să se crediteze mai uşor, dar numai pentru a putea supravieţui şi nu pentru a investi, ceea nu reprezintă un consum activ şi benefic pentru economie, în ansamblul ei.
Citeşte şi: Harta drumurilor de pământ din Moldova
Tudor IFRIM
„Cu tot respectul şi cu toată înţelepciunea, nu putem să nu ne întrebăm dacă această măsură este una sustenabilă. Încerc să mă pun şi în locul celor care speră că vor avea venituri mai mari şi în locul celor care oferă aceste creşteri” - Ionel Constantin, preşedintele CCIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau