A furat de la magazinul bisericesc ca să-și plătească chiria
Dimensiune font:
Un tânăr din Iași a furat peste 500 de lei de la magazinul bisericesc al Mănăstirii Neamț, chiar sub ochii viețuitorilor de la lăcaș. Oamenii bisericii au chemat în ajutor jandarmii. Se pare că tânărul în vârstă de 26 de ani venise în zonă pentru a-și găsi de muncă, dar fiindcă avea nevoie urgent de bani pentru chirie a decis să opteze pentru o cale mai rapidă de a-i obține.
„O patrulă de jandarmi din cadrul postului de jandarmi montan Vânători-Neamţ a fost direcţionată la Mănăstirea Neamţ ca urmare a solicitării personalului mănăstirii care susţinea că au surprins un tânăr în timp ce sustrăgea bani din magazinul bisericesc. După ce au ajuns la faţa locului, jandarmii l-au identificat pe numitul A.B. în vârstă de 26 de ani din municipiul Iaşi. Acesta a recunoscut fapta iar banii au fost predaţi personalului mănăstirii”, a precizat Marius Gămănuț, purtător de cuvânt IJJ Neamț
În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau