A încercat să treacă vama cu asigurare falsă
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din Ţuţora au prins un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice fals şi o poliţă de asigurare care nu era valabilă. Pe 16 decembrie, în jurul orei 1.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, pe DJ 249E, un autoturism marca Peugeot 607, înmatriculat în Marea Britanie, condus de cetăţeanul român Flavius C. (23 de ani, din Iaşi). Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice şi a poliţei de asigurare prezentate la control, poliţiştii au făcut verificări suplimentare. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că certificatul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals, iar autoturismul în cauză nu figurează ca fiind asigurat. În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că nu are cunoştinţă despre neregularităţile semnalate. Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau