A intrat în intersecţie fără să se asigure
Dimensiune font:
În timp ce conducea o maşină pe DJ 178B, în afara localităţii Rădăuţi, ajungând la intersecţia cu DN 17A, un bărbat de 29 de ani nu a respectat semnificaţia indicatorului „Stop” şi a intrat în intersecţie fără să se asigure, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un alt bărbat de 29 de ani, din comuna Dorneşti. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a celor doi şoferi, dar şi a unui tânăr de 22 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, urmând să fie testat şi să i se prevaleze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Celălalt şofer, din comuna Dorneşti, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau