„Mâncătorul de femei” a scăpat de închisoare

default

Dimensiune font:

| 17-04-2015 06:00

 Curtea de Apel l-a condamnat pe Vasile Lavric, supranumit „Mâncătorul de femei”, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor * sentinţa dată ieri este definitivă * el a fost acuzat că şi-ar fi omorât toate cele trei soţii * femeile erau surori şi au dispărut în mod misterios

După ce a petrecut aproape jumătate de ani după gratii pentru tentativă de omor calificat, rădăuţeanul Vasile Lavric, supranumit „Mâncătorul de femei”, este liber ca pasărea cerului. Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat ieri definitiv în acest caz. Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar cu un termen de încercare de cinci ani. „Pe durata termenului de încercare inculpatul Lavric Vasile se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă”, se arată în sentinţa pronunţată de judecătorii Curţii de Apel.
Povestea înfiorătoare
Procesul care s-a încheiat ieri t nu a avut nicio legătură cu acuzaţiile extrem de grave care îi sunt aduse de 20 de ani lui Vasile Lavric. Condamnatul este suspectat că ar fi ucis trei surori, care i-au fost rând pe rând iubite. Echipe de anchetatori de la Bucureşti au răscolit anul trecut, în mai multe rânduri, gospodăria rădăuţeanului, în căutare de probe pentru a-şi susţine acuzaţiile.
Cazul a fost deschis în anul 1995. Părinţii lui Vasile Lavric locuiesc în aceeaşi casă cu familia Iordache din care fac parte şi cele trei surori dispărute. Locuinţele au intrări separate şi aşa le-a cunoscut Vasile pe cele trei fete. Până să se căsătorească în 1993 cu Nicoleta Iordache, care pe atunci avea 18 ani, Vasile Lavric divorţase de o femeie şi pe alta o îngropase. Cea de-a doua soţie a bărbatului a murit de moarte bună.
La doi ani după ce i-a jurat dragoste la altar Nicoletei, dispare de acasă sora miresei: Iuliana, în vârstă de 16 ani. Cornelia Iordache, mama celor trei fete, le-a spus poliţiştilor la vremea respectivă că a văzut-o pe Iuliana urcând în microbuzul lui Vasile Lavric. „Ultima oară am văzut-o când se urca în microbuzul lui Vasile”, spunea, în 1995, Cornelia Iordache.
Soră şi amantă în acelaşi timp
Înainte de anii 2000, Vasile Lavric s-ar fi culcat cu Ramona, sora cea mică a Nicoletei. Fata de 13 ani ar fi rămas însărcinată cu cumnatul ei. În urma idilei, Ramona a născut un băieţel. Mecanicul auto recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale cu minora, dar spune că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu-şi aminteşte nimic. „Ea s-a dat la mine. Făcusem o petrecere şi am băut toţi vodcă, bere, iar soţia mea s-a dus să mai cumpere nişte băutură. Atunci, Ramona a venit în cameră şi mi-a dat jos pantalonii şi m-a împins pe pat. Eu nu mai ţin minte nimic, că eram băut”, a declarat în anul 2000 Vasile Lavric. Nicoleta şi-a dat seama că soţul ei s-a culcat cu Ramona odată cu trecerea timpului. A observat că pruncul seamănă foarte bine cu Vasile. De altfel, informaţia a fost confirmată ulterior prin testul ADN. Deranjată, femeia a depus actele de divorţ. Imediat după ce a făcut acest pas, adică pe 8 aprilie 2005, a dispărut fără urmă. Parcă a înghiţit-o pământul. Mama Nicoletei a anunţat autorităţile, iar principalul suspect în acest caz a fost în tot acest timp Vasile Lavric. Numai că poliţiştii nu au adunat suficiente probe ca să-l poată aresta. Aşa că bărbatul a rămas în libertate. A făcut pereche cu Ramona, care pe 25 iunie 2005 a fost dată dispărută.

150 de suceveni au câştigat la loteria bonurilor

Oana ŞLEMCO

Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vasile Lavric nu a ajuns după gratii în primăvara anului trecut pentru că le-ar fi făcut să dispară pe cele trei femei. Cornelia Iordache, mama femeilor dispărute, l-a acuzat pe Lavric că ar fi bătut-o cu bestealitate pe Nicoleta, acesta fiind motivul pentru care a ajuns în arest

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei