A murit doctorul Costache Andone
Dimensiune font:
Eminent medic ORL, cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ, Costache Andone a decedat la venerabila vârstă de 97 de ani. Doctorul s-a născut la Bacău şi a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Grigore T. Popa” Iaşi, specialitatea chirurgie ORL. În 1973 a obţinut titlul de doctor în medicină. Între 1941-1944, a funcţionat ca extern şi intern (student la Medicină) la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi. Între anii 1945-1949, a fost medic secundar, medic specialist şi asistent universitar la Facultatea de Medicină „Gr. T. Popa” Iaşi şi la Clinica ORL a Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi. Între anii 1949-1984, a funcţionat ca medic primar, Şeful Secţiei ORL a Spitalului din Piatra Neamţ, secţie pe care, de altfel, a înfiinţat-o. Doctorul Costache Andone a fondat echipa de volei feminin Unic Piatra Neamţ şi a avut o contribuţie esenţială în viaţa echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ.
Emilia SAVIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau