„Probleme psihice” la angajarea în Poliţie
Dimensiune font:
Candidaţii înscrişi la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui pentru ocuparea unor posturi vacante au aflat rezultatele la prima dintre probele eliminatorii, testul psihologic. Dintre cei 350 de înscrişi, 73 au fost declaraţi inapţi din punct de vedere psihologic, iar 13 nu s-au prezentat.
Cei 264 declaraţi admişi urmează să intre în probele medicale şi sportive. Ei se vor prezenta la Centrul Medical Judeţean al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în vederea întocmirii fişei medicale tip de încadrare, pe care o vor finaliza şi depune la dosarul de recrutare până pe 28 octombrie.
IPJ Vaslui a scos la concurs 63 de posturi prin încadrare directă ca agenţi, dintre care cinci sunt în structurile de poliţie rutieră, 55 în structurile de ordine publică, urban şi rural, iar trei sunt de agenţi conductori câini.
Programul de reducere a deficitului de personal va continua la nivelul IPJ Vaslui prin organizarea unui concurs pentru ocuparea altor şase posturi vacante de ofiţer şi a unuia de agent. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau