„Unirea” trece la sistemul centralizat de termoficare
Dimensiune font:
Consumul anual al hotelului este echivalent cu energia termică furnizată pentru încălzirea a 10 blocuri cu patru etaje
Unul dintre locaţiile de cazare emblematice ale oraşului, Hotelul „Unirea”, revine la termoficarea centralizată, după 17 ani. Conducerea hotelului a decis, în urma consultărilor cu echipa Dalkia Termo Iaşi, să ia această hotărâre, considerată avantajoasă din punct de vedere economic, al siguranţei şi al confortului. Consumul estimat anual al noului client se ridică la 1.430 gigacalorii/an, echivalentul a 10 blocuri cu câte 4 etaje. „Această alegere confirmă activitatea pozitivă a echipei de la Dalkia Termo Iaşi care, prin acţiunile realizate, îmbunătăţeşte percepţia asupra sistemului în ansamblul său şi îl readuce la valorile sale reale: siguranţă, eficienţă, continuitate, economii importante de costuri”, spune Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi.
Prin racordarea la Dalkia, Hotelul „Unirea” va face economii de costuri de circa 33% pe an în comparaţie cu sursa actuală pe gaze naturale, atât în ceea ce priveşte consumul de apă caldă, cât şi de căldură. În cifre, economia se ridică la aproximativ 170.000 lei/an pentru furnizarea energiei termice câtre cele 186 de camere şi apartamente, două restaurante, centrul de conferinţe şi centrul spa. Tudor DAMASCHIN
* * *
Racordarea Hotelului „Unirea” la sistemul centralizat de termoficare vine în contextul în care municipiul Iaşi este beneficiarul proiectului de importanţă majoră privind extinderea Magistralei 2 în zona Copou. Proiectul, în valoare de 17 milioane de euro, este derulat prin fonduri europene nerambursabile, şi are ca dată de finalizare sfârşitul anului 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau