Aberaţiile consilierei Anca Preda
Dimensiune font:
După ce a epuizat proiectele Iaşului pe care să le atace în instanţă, consilierul independent Anca Preda a votat, ieri, chiar împotriva propriei persoane * deşi votată în unanimitate de restul consilierului, Anca Preda nu a fost de acord cu numirea ei într-o comisie de finanţare a proiectelor societăţii civile
Proiectul privind numirea unui reprezentant al municipiului Iaşi în Comisia de analiză, evaluare şi selecţie a proiectelor societăţii civile a reuşit să fie tratat în hohote de râs, ieri, în cadrul şedinţei lunare a Consiliului Local Municipal Iaşi. Propunerea de numire a unui membru din partea liberalilor a fost consilierul Laurenţiu Năvodaru, în vreme ce, din partea consilierului independent Anca Preda, a fost Simona Calapodescu, de la Asociaţia… „Salvaţi Bucureştiul”. „Am fi vrut să mergem pe ideea ca din această comisie să facă parte reprezentanţi ai Consiliului Local, tocmai dintr-o cunoaştere a tuturor problemelor legate de finanţarea ONG-urilor din Iaşi. Pe de altă parte, am fi vrut ca din această structură să facă parte reprezentanţi ai ONG-urilor din Iaşi. Dacă nici măcar legătură cu oraşul ăsta nu mai avem în Consiliul Local al Municipiului Iaşi, cred că suntem pe o altă planetă. Cred că aţi reuşit să duceţi în derizoriu însuşi mandatul pentru care aţi jurat că veţi lucra în interesul cetăţenilor municipiului Iaşi”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. În ce priveşte propunerea grupului de consilieri PSD, aceasta a fost reprezentată de Marius Aur şi… Anca Preda. Paradoxal, propunerea PSD a fost îmbrăţişată în unanimitate, cu o singură excepţie, în persoana aceleiaşi Anca Preda. Totuşi, după ce a chibzuit preţ de 10 minute, alesul independent (fost PPDD) a revenit, cu o altă opinie. „Stând şi analizând şi văzând reacţia domnului primar interimar, chiar cred că este oportun să fiu din această comisie, ca să vedem şi noi cum stă treaba”, a spus Anca Preda. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau