Acord important între Iaşi şi un raion din Republica Moldova
Dimensiune font:
Administraţiile Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi Raionului Hânceşti, din Republica Moldova, au semnat ieri, 4 februarie, un acord de cooperare extins. Iniţial, întâlnirea între cele două entităţi trebuia să aibă loc luna trecută, însă a fost decalată din cauza tensiunilor politice de la Chişinău. La eveniment au participat preşedintele interimar al CJ Iaşi, Victorel Lupu, şi preşedintele raionului Hânceşti, Ghenadie Buza. „Iaşul a fost întotdeauna un partener de nădejde pentru Republica Moldova. Poziţionarea geografică a creat premisele dezvoltării unor relaţii apropiate cu raioanele din Moldova şi cu Chişinăul. Cred că vom avea posibilitatea de a colabora îndeaproape, având la bază acest protocol. Trebuie să gândim împreună acţiuni şi evenimente comune, dar şi schimburi de experienţă administrative. Colaborarea va fi una mai extinsă, nu numai în domeniul investiţiilor, ci şi în probleme juridice, tehnice, proiecte culturale, sportive sau alte evenimente”, a declarat Victorel Lupu, preşedintele interimar al CJ Iaşi.
Prin acest protocol, cele două părţi se angajează să elaboreze şi să realizeze programe, proiecte şi acţiuni comune în domenii precum: sprijinirea educaţiei, inovaţiei şi sportului, promovarea valorilor culturale, dezvoltarea cooperării în domeniul politicilor pentru tineri, dezvoltarea raporturilor instituţionale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau