Activitate intensă la Biblioteca Judeţeană, în vacanţa de vară
Dimensiune font:
Cum vacanţa de vară a elevilor bate la uşă, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui au stabilit deja calendarul de activităţi pentru următoarele luni. Programul „Bibliteca de vacanţă” va continua şi anul acesta, elevii putând beneficia pe tot parcursul verii de cursuri de limbi moderne: franceză, engleză, italiană, spaniolă, origami, string art, şah, muzică, pictură, abilităţi gospodăreşti sau informatică. „Elevii vor învăţa să elemente de artă tradiţională, vor avea ocazia să descopere calculatorul şi altfel decât pentru joacă. Avem peste 30 de voluntari din rândul cititorilor noşti care vor îndruma copiii pe perioada verii. Trebuie să le ocupăm timpul copiilor cu ceva bun şi de fiecare dată acest program al nostru s-a bucurat de succes”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, Gelu Voicu Bichineţ. Tot pe parcursul verii se va derula programul intitulat „Lectură în parc”, program care a fost foarte apreciat în anii trecuţi de vasluienii amatori de lectură.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau