Adăpostul social din Mangeron, pregătit pentru dezafectare
Dimensiune font:
Persoanele fără adăpost care sunt cazate în acest moment în adăpostul social din B-dul Dimitrie Mangeron ar putea să fie mutate într-un spaţiu mai salubru. Primarul Mihai Chirica a declarat zilele acestea că, odată găsit un spaţiu adecvat, adăpostul de pe Mangeron va fi desfiinţat. „Acei oameni nu or să stea prea mult acolo. Sper să găsesc o clădire care să corespundă normelor ISU. Am avut una foarte bună, pe Aviaţiei, în Tătăraşi, dar, din păcate, orice modificare i-am fi adus, din punct de vedere al normelor ISU nu corespundea, dar vom căuta în continuare. Situaţia din Mangeron nu este tocmai în regulă, în sensul că spaţiile nu sunt tocmai proprii unui trai civilizat, însă, cum găsim un spaţiu, îi vom muta pe acei oameni şi vom lăsa astfel şi curtea şcolii neviciată de prezenţa altor persoane din afară şi în felul acesta să le facem o viaţă mai bună şi unora, şi altora”, a declarat Mihai Chirica. Totodată, edilul a promis că se va deplasa personal la adăpostul din Mangeron pentru a lua contact cu cei adăpostiţi acolo, cu atât mai mult cu cât spaţiul este supraaglomerat după mutarea chiriaşilor din blocul M2. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau