Adrian Marino, istoric literar
Dimensiune font:
Discipol al lui George Călinescu, a debutat în publicaţia acestuia Jurnalul literar (Iaşi, 1939), pe când era elev la Liceul Internat. S-a impus de la început prin vastul eseu de interpretare biografică „Viaţa lui Alexandru Macedonski” (1965), urmat de volumul „Opera lui Alexandru Macedonski” (1967).
A publicat, în continuare, „Introducere în critica literară” (1968), „Dicţionar de idei literare” (1973), „Critica ideilor literare” (1974), „Modern. Modernism. Modalitate” (1969), „Carnete europene” (1976), „Hermeneutica lui Mircea Eliade” (1980).
S-a impus prin masiva lucrare „Biografia ideii de literatură”, în mai multe volume. Au reţinut atenţia şi lucrările: „Evadări din lumea liberă” (1993), „Pentru Europa. Integrarea culturală” (1996), „Comparatism şi teoria literaturii” (1998) etc.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari. Între anii 1949-1963 a fost condamnat politic, la Aiud şi în Bărăgan, pentru că a activat în cadrul Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau