Aglomeraţie la paşapoarte
Dimensiune font:
Sărbătorile de iarnă i-au adus acasă pe nemțenii plecați la muncă peste hotare * mulți dintre ei trebuie să-și înnoiască documentele de călătorie
Luni, 5 ianuarie, prima zi de muncă din acest an, a fost foarte aglomerată pentru funcţionarii din cadrul Serviciului de Eliberare a Paşapoartelor Neamţ. În această perioadă, cele mai multe solicitări sunt pentru eliberarea paşaportului temporar. „Lucrăm cu două ghişee pentru înregistrarea cererilor și verificarea documentelor-încercăm să facem față numărului mare de solicitări. Estimăm peste 100 de cereri pe zi, dublu față de media de 50/zi”, a spus subcomisarul Constantin Roman, şeful Serviciului Paşapoarte. În perioada 5 -18 ianuarie, programul de lucru este de luni până joi, între orele 8,30 şi 18,30, iar vineri 8,30 -16,30, pentru recuperarea zilelor libere de sărbători.
Ingrid CIOFOAIA
Anul trecut, la ghişeele serviciului s-au primit 14.252 de cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple, din care 1.494 au fost înregistrate la punctul de lucru deschis în municipiul Roman
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau