Ajutoare de urgenţă pentru familiile afectate de incendii din Iaşi
Dimensiune font:
Guvernul a aprobat, ieri, o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.761.000 de lei. Aceste ajutoare vor sprijini 844 de familii şi persoane singure, afectate de calamităţi naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Printre beneficiari se numără şi 21 de familii afectate de incendii, din judeţele: Bacău, Iaşi, Neamţ şi Suceava. Totodată, vor beneficia de aceste ajutoare şi 346 de familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de starea gravă de sănătate, sărăcie extremă, ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială, multe dintre acestea fiind din Bacău, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificaţi în urma anchetelor sociale realizate de Agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială. Aceste ajutoare de urgenţă se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau