Aleşi nemţeni declaraţi incompatibili
Dimensiune font:
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a publicat, pe 23 noiembrie, o listă cu 30 de foşti sau actuali aleşi locali din România în cazul cărora a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese * prima poziţie pe lista ANI este ocupată de vicepreşedinta Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Emilia Arcan, iar pe locul 22 apare primarul comunei Borleşti, Vasile Iliuţă
Conform ANI, Emilia Arcan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 octombrie 2012 - 19 decembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi funcţia de administrator al SC Europandra SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Acelaşi articol a fost încălcat şi de Vasile Iliuţă, care, în perioada 6 septembrie 2012- 10 ianuarie 2014, a deţinut, simultan, funcţia de primar şi calitatea de reprezentant al Primăriei Comunei Borleşti în cadrul Consiliului de Administraţie al şcolii Gimnaziale „Ioan Grigore Teodorescu“ Ruseni.
Potrivit respectivului articol, „funcţia de primar şi viceprimar, vicepreşedinte al consiliului judeţean, este incompatibilă cu funcţia de cenzor, administrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale, precum şi la instituţiile publice cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii“.
Ce riscă cei doi
În cazul în care se constată starea de incompatibilitate a unui ales local, Agenţia Naţională de Integritate aminteşte că, date fiind legile, respectivul ales nu mai poate ocupa funcţia publică timp de trei ani de la demitere. La baza acestui lucru stă articolul 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice: „Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului“.
Citeşte şi: S-a redeschis Teatrul Tineretului
Alexandra DOBRESCU
Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau