Alveolele nesimţirii! EXCLUSIV
Dimensiune font:
La orele de vârf, multe din staţiile din oraş sunt ocupate de taximetrişti, alţi posesori de autoturisme sau autocare . Din această cauză, angajaţii regiei de transport sunt nevoiţi să oprească în stradă, călătorii expunându-se unor accidente la coborârea din autobuze
Certaţi cu bunul simţ şi cu orice norme de convieţuire socială, mulţi posesori de autoturisme îşi văd de propriul interes, nepăsându-le că, parcând în staţiile RATP, îngreunează activitatea angajaţilor regiei. Fie că este vorba de o staţionare de câteva minute sau, mai grav, de parcarea autoturismului pentru câteva ore, ocuparea alveolelor de către alţi participanţi la trafic îi determină pe şoferii de autobuz să oprească pe unde apucă. Evident, apare riscul accidentării unui călător care urcă sau coboară din mijlocul de transport direct pe carosabil, mai ales că această situaţie apare, de regulă, la orele de vârf. „Mergeţi şi vedeţi câte maşini staţionează în staţia de la Gară, cea din dreptul RATP. În fiecare zi găseşti autoturisme parcate la intrarea în staţie, aceasta dacă nu dai cumva peste autocarele cu remorci ale firmei de transport din apropiere, care şi-au făcut un obicei în a ocupa alveola”, spune unul dintre şoferii regiei.
De altfel, reprezentanţii RATP susţin că au reclamat această situaţie Poliţiei Locale, dar, cu toate acestea, situaţia persistă. „Vin, dau amenzi, vinovaţii le plătesc şi a doua zi o iau de la capăt”, spun oficialii regiei.
Staţia eGros, raiul taximetriştilor
Alte zone cu probleme sunt cele de pe traseul 19. Şoferii RATP se văd nevoiţi să oprească în stradă atunci când ajung în staţia din vecinătatea Grădiniţei Sf. Parascheva. La fel stau lucrurile în staţia din dreptul complexului eGros, acaparată de regulă de taximetrişti. „Nimeni nu îi ia la întrebări pe domnii taximetrişti, care fac legea în oraş. Au ocupat tot carosabilul, iar atunci când vine autobuzul, facem slalom printre maşinile galbene, pentru a ne putea urca”, spune unul dintre ieşenii aflaţi în staţie. Tudor DAMASCHIN
* * *
Staţiile amintite nu sunt singurele unde există astfel de situaţii. Există maşini parcate în staţii în Tudor Vladimirescu, în dreptul fostului magazin Fidelio de pe B-dul Independenţei şi, în general, în zonele din proximitatea şcolilor, cel mai bun exemplu constituindu-l rondul din Tătăraşi Nord
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau