Ambulanţă lovită de o maşină şi proiectată zeci de metri
Dimensiune font:
O maşină a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău a fost lovită ieri de o maşină, fiind proiectată zeci de metri pe şosea, la Bârlad, şoferul şi o asistentă medicală, care se întorceau de la Iaşi, fiind transportaţi la spital. Ambulanţa a fost izbită în plin de un autoturism al cărui şofer circula cu viteză, potrivit martorilor. Conform poliţiştilor, în ambulanţă se aflau şoferul şi o asistentă medicală, care se întorceau de la Iaşi, unde transportaseră un pacient.
Cei doi nu sunt răniţi grav, dar au fost transportaţi la spitalul bârlădean, pentru investigaţii. Cei doi erau conştienţi, iar asistenta medicală de pe ambulanţă acuza dureri la o mână. În urma impactului, ambulanţa a fost grav avariată. Maşina a lovit atât de puternic ambulanţa, încât a răsturnat-o şi a proiectat-o zeci metri pe şosea. Poliţiştii rutieri au început cercetările. Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau