Ambulatoriul de la „Cuza Vodă” este gata, dar nu are dotări
Dimensiune font:
Ambulatoriul de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” este gata, dar stă gol. Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a anunţat că lucrările pentru construcţia noului ambulatoriu s-au încheiat la începutul acestei luni, după mai bine de un an şi jumătate de la semnarea contractului. Întregul proiect are o valoare de 8.864.212 lei, din care 6.043.474 lei este contribuţia Uniunii Europene. Ambulatoriul este însă lipsit de dotări, motiv pentru care pacienţii nu vor putea avea acces la el până la sfârşitul anului. „Pentru Ambulatoriul de la Spitalul Cuza Voda s-au terminat lucrările, dar proiectul va fi finalizat în luna decembrie. La începutul lunii iulie va avea loc licitaţia de achiziţie a echipamentelor”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi. Întregul proiect presupune un ambulatoriu reabilitat şi refuncţionalizat, dotarea cabinetelor cu 28 de echipamente moderne şi 50 bucăţi instrumentar pentru diagnosticarea afecţiunilor sistemului genital feminin şi pentru monitorizarea sarcinii. Totodată, se are în vedere dotarea laboratorului cu 95 bucăţi aparatură necesară investigaţiilor paraclinice. „Prin acest proiect îmbunătăţim infrastructura serviciilor de sănătate, însemnând creşterea cu 25% pe an a numărului de persoane care au acces la unitatea medicală reabilitată, având în vedere că în primul an de operare am înregistrat 31.000 paciente la ambulatoriul de specialitate al spitalului”, au menţionat reprezentanţii Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă”. Anul acesta vor fi inaugurate şi celelalte două ambulatorii, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” şi de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau