Ambulatoriul de la Neurochirurgie, blocat de o eroare de buget
Dimensiune font:
Pentru anul 2016, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va suplimenta cheltuielile neeligibile pentru Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi. S-a ajuns în această situaţie deoarece, o parte din loturile pentru dotarea ambulatoriului au fost subevaluate, iar bugetul propus iniţial nu putea acoperi diferenţa de achiziţie. Astfel, conducerea Spitalului de Neurochirurgie a solicitat suplimentarea cheltuielilor neeligibile cu suma de 108.268 lei, după ce, iniţial s-au alocat, pentru respectivele loturi, doar 71.196 lei. Mai exact, dotarea ambulatoriului s-a împărţit în cinci loturi, în valoare totală de 3,3 milioane lei. Pe 9 octombrie, anul trecut, când s-au deschis ofertele, organizatorii licitaţiei au avut o surpriză. „Urmare a desfăşurării procedurilor de licitaţie privind atribuirea contractelor de furnizare dotări şi echipamente medicale pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu, pentru Lotul 2 de echipamente medicale diverse şi pentru Lotul 3 de truse, s-au constatat următoarele: dotări şi echipamente medicale cuprinse în lista de cheltuieli neeligibile, cu o valoare estimată totală de 71.196,87 lei inclusiv TVA, au fost ofertate la valoarea totală de 179.465,20 lei incluzând TVA, rezultând o diferenţă faţă de valoarea estimată şi aprobată în bugetul proiectului de 108.268,33 lei inclusiv TVA”, se arată în raportul de specialitate. Proiectul a ajuns pe masa consilierilor judeţeni care au votat, în unanimitate, alocarea de fonduri necesare achiziţiilor de dotare a ambulatoriului. Totodată, s-au aprobat credite de angajament în valoare de 7,8 milioane lei pentru continuarea investiţiilor la toate cele trei ambulatorii de la Spitalul de Pneumoftiziologie, „Cuza Vodă” şi „Prof. Dr. N. Oblu”, alături de Parcul Agroindustrial Tehnopolis şi clădirea monument istoric de pe strada V. Alecsandri nr. 6.
Vezi si Proiectele „repetente” ne costă 7,8 milioane lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau