Ambulatoriul singurei clinici renale din Moldova, blocat în hârţoage
Dimensiune font:
De un an de zile de când s-a pornit proiectul de extindere a Ambulatoriului Spitalului Clinic „I.C. Parhon”, de abia recent s-a obţinut avizarea indicatorilor tehnico-economici în plenul Consiliului Local. „În acest moment, aşteptăm să se deblocheze axele pe fonduri europene pentru a participa cu proiectul la finanţare. Există un studiu de fezabilitate şi în momentul acesta avem şi un PUZ. Nu am făcut încă cheltuieli cu proiectarea pentru că nu avem bani şi, pe de altă parte, nu ştim dacă va fi finanţat”, a declarat Bogdan Cojocaru, managerul Spitalului „I.C.Parhon”. Noul ambulatoriu va fi amplasat undeva în spatele corpului central al spitalului. Suma totală de care este nevoie pentru construirea lui se ridică la peste 11 milioane de lei şi prevede un demisol tehnic, parter şi două etaje, ambulatoriul urmând să funcţioneze la parter şi etajul întâi şi zona de spitalizare de zi la etajul al doilea. „Acest ambulatoriu este foarte necesar, cu atât mai mult cu cât spitalul nu îndeplineşte în totalitate suprafaţa pentru paturile de spitalizare continuă. Legislaţia prevede ca într-un salon să existe maxim 6 paturi, iar noi avem şi saloane cu 8 paturi şi, în acelaşi timp, nu respectăm numărul de metri pătraţi. Suntem singura clinică universitară din Moldova pe parte renală, urologie-nefrologie, iar adresabilitatea noastră depăşeşte 40% pacienţi din celelalte judeţe, ceea ce face ca listele de aşteptare să fie foarte mari”, a mai spus directorul Spitalului „Parhon”. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau