Amenzi usturătoare pentru gospodari
Dimensiune font:
Ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor agricole prin folosirea focului deschis, pompierii ieşeni se confruntă cu tot mai multe incendii de vegetaţie uscată. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 30 din 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenuri arabile. Nerespectarea acestor prevederi legale se sancţionează, conform H.G. 537 din 2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.
Cum să nu luaţi amendă
În ceea ce priveşte arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în gospodăriile cetăţeneşti, se poate efectua cu respectarea unor măsuri speciale de prevenire a incendiilor. De exemplu trebuie efectuată arderea în condiţii meteorologice fără vânt. Vegetaţia uscată şi deşeurile vegetale trebuie colectate în grămezi astfel încât arderea să poată fi controlată. Executarea arderii trebuie să fie în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier sau construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau