Angajaţii APM Iaşi au ieşit ieri în stradă
Dimensiune font:
Ei au recurs la această formă de protest după ce guvernanţii nu au inclus această categorie de salariaţi pe lista bugetarilor care vor primi lefuri majorate
Membrii Sindicatului Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (SLAPM) Iaşi au declanşat ieri dimineaţă un protest spontan, nemulţumiţi de indiferenţa cu care guvernanţii şi chiar conducerea Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor tratează problema salarizării personalului instituţiei, aflată la cel mai mic nivel din sistemul bugetar. „Suntem victimele ale unei puternice discriminări salariale, din motive necunoscute nouă, având în vedere că am fost excluşi de la măsurile de creşteri salariale progresive care au fost aplicate domeniilor învăţământ, sănătate, administraţie locală, finanţe publice, statistică etc”, spune Luminiţa Iconomu, preşedintele SLAPM Iaşi.
Salariile au „îngheţat” la nivelul celor din 2009
Angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întreg sistemul bugetar, cu toate că protecţia mediului reprezintă un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate, conform Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019. În intervalul 2009-2015, salariile personalului propriu Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi ale Agenţiilor şi Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Mediului nu au mai fost modificate decât pentru recuperarea reducerilor salariale din anul 2010.
Proteste similare au avut loc în Bucureşti şi în mai multe judeţe, precum Neamţ, Botoşani, Cluj. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau