Angajaţii Fortus au protestat printre enoriaşi
Dimensiune font:
Ameninţând că vor intra în greva foamei, salariaţii Fortus au fost hrăniţi, din nou, cu vorbe goale şi promisiuni. Dacă oamenii şi-au pus speranţa în sosirea premierului Victor Ponta la slujba de Sfânta Parascheva, dorind o audienţă la acesta, ieri, s-au trezit lăsaţi cu ochii în soare. Din acest motiv, protestele au continuat printre rândurile enoriaşilor prezenţi la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Zeci de angajaţi ai Fortus au protestat paşnic, fără scandări, dar cu pancarte şi mesaje disperate la adresa administratorilor combinatului şi autorităţilor publice. „Continuăm protestele. Mâine (astăzi, n.r.), ne adunăm din nou în faţa Prefecturii”, a spus unul din protestatari. Mai mult, sindicaliştii vor merge şi în faţa Primăriei, unde vor cere explicaţii privind situaţia creditorilor.
Primarul interimar Mihai Chirica a stârnit rumoare printre protestatari, spunându-le să nu mai facă pagubă societăţii Fortus şi să caute soluţii de intrare în şomaj. „Vine perioada de iarnă. Ar trebui să nu se mai lase înşelaţi că se vor da salarii nu ştiu de care şi cât de mari şi să facă pagubă societăţii prin lipsa de activitate şi să apeleze la celelalte prevederi ale legii privind asigurarea unor venituri, chiar şi sub forma unui şomaj sau şomaj colectiv pe perioadă limitată, până la apariţia unor contracte. O altă soluţie ar fi schimbarea administratorului judiciar, cel care, din punctul nostru de vedere, al creditorilor, Primăria municipiului Iaşi, nu au fost niciodată preocupaţi de ducerea la bun sfârşit a activităţii de acolo, precum şi implicarea mai activă a AVAS-ului”, a declarat Mihai Chirica.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau