ANI a pierdut procesul averii lui Dumitru Oprea
Dimensiune font:
După ani de tergiversări, ANI a pierdut procesul vizând confiscarea averii senatorului PDL Dumitru Oprea.
Încă din mai 2009, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Iaşi în vederea confiscării a 90.000 de euro de la politician, motivat de faptul că acesta nu şi-ar fi depus declaraţiile de avere şi de interese în termenele prevăzute de lege. Inspectorii au analizat declaraţiile pentru anul fiscal 2007 depuse la Biroul Electoral Municipal, respectiv la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, al cărei rector a fost, şi au concluzionat că există o diferenţă între valoarea averii dobândite în perioada 2001-2008 şi veniturile realizate de dl Oprea şi familia sa.
„O nesfârşită serie de erori grosolane”
Politicianul a dat replica ANI pe blog. „Informaţiile înregistrate în acest act oficial se constituie într-o nesfârşită serie de erori grosolane, date fictive, date modificate, omisiuni şi divulgări de date confidenţiale (numărul conturilor bancare sau CNP). Mai mult, autorul documentului, inspectorul ANI, Ana-Luisa Badiu, încalcă legislaţia în vigoare”, a spus Dumitru Oprea. Acesta a vorbit despre „erori grave de calcul provocate prin conturi bancare fictive şi venituri omise. Inspectorul ANI a încărcat artificial sumele din conturi, dublând unele conturi din situaţia mea bancară, cum este de exemplu un depozit în USD, cu o sumă de peste 10.000 USD”.
Sursele omise ar fi fost veniturile din Parlamentul European - indemnizaţie pentru cheltuielile de călătorie, de şedere, pentru cheltuielile generale pentru activităţile cabinetelor de europarlamentar, indemnizaţia primită pe perioada mandatului de europarlamentar de la Camera Deputaţilor şi dobânzile bancare la soldul conturilor existente.
Dosarul, plimbat între instanţe
Procesul deschis încă din 2009 de ANI s-a mutat de la Curtea de Apel Iaşi la instanţa supremă, iar de acolo la Curtea de Apel din capitală. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti şi-au declinat competenţa în favoarea Iaşului. Povestea s-a repetat, până la urmă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie bătând în cuie ca loc de desfăşurare Bucureştiul. Acum, instanţa din capitală a dat verdictul – „Respinge actul de sesizare şi dispune închiderea dosarului”. ANI a pierdut astfel procesul, ba mai trebuie să-i şi plătească lui Dumitru Oprea cheltuieli de judecată de 5.595 lei.
După pronunţarea verdictului, senatorul a fost sărac în declaraţii. „Mă abţin de la orice comentariu. Cei care au dat cu lături până acum să-şi ceară scuze”, a spus Dumitru Oprea. Totuşi, inspectorii de integritate pot face recurs, ceea ce ar putea însemna alt cincinal de procese. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau