Anul trecut, ieşenii s-au debarasat de 87 tone de hârburi
Dimensiune font:
Pentru a scăpa corect şi uşor de deşeurile electronice şi electrice, ieşenii au la dispoziţie un serviciu naţional gratuit, pentru colectarea selectivă a acestora. „TelVerde 0800 444 800 este un serviciu de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie, a deşeurilor electrice grele sau voluminoase, prin care o echipă vine şi ridică deşeurile, transportul fiind gratuit”, spun reprezentanţii Aociaţiei Române pentru Reciclare (RoRec). Aceştia au precizat că serviciul este disponibil zilnic între 9.00-17.00, iar comenzile înregistrate sunt onorate în cel mai scurt timp, după ce reprezentantul local va stabili împreună cu solicitantul. ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor.
În anul 2014 au fost înregistrate 609 de apeluri în judeţul Iaşi. În urma acestor solicitări ale serviciului gratuit de preluare de la domiciliu a deşeurilor electrice, s-au colectat aproximativ 13.300 kg DEEE. Cetăţenii responsabili ai judeţului Iași au contribuit la colectarea a cca. 87.200 kg DEEE prin cele 29 de acţiuni de colectare din mediul rural şi urban desfăşurate pe parcursul anului 2014. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau