Apă cu porţia în comunele din Vaslui
Dimensiune font:
Ploile nu au reuşit să reducă efectele secetei
Nu doar agricultorii au de suferit din cauza secetei care a lovit crunt judeţul Vaslui, ci şi localnicii din mediul rural, pentru care apa, în această perioadă, a devenit un produs de lux.
Grădinile, udate după program
La o aruncătură de băţ de Vaslui, în comuna Micleşti, sătenii simt din plin pe propria piele efectele secetei care s-a abătut asupra judeţului. Cum nu a mai plouat de aproximativ trei luni, iar în comună cererea de apă era foarte mare, nu doar pentru uz casnic, ci şi pentru udarea grădinilor şi a spaţiilor verzi, serviciul de alimentare nu mai făcea faţă, iar la nivelul Primăriei s-a decis ca oamenii să primească în mod porţionat. „Nu mai reuşim să asigurăm debitul de apă dorit de fiecare consumator la robinet. Nu am avut, până anul acesta, o perioadă atât de lungă – aproape 90 de zile – de când nu am avut o picătură de apă din ploi. Oamenii au zis: Plătim cât costă, cât consumăm. Şi le-am spus că nu se poate pentru că acelaşi grup de pompe pompează de când avem apă curentă, dar nu mai reuşim, la această oră, să facem faţă consumului”, a declarat primarul Doru Agafiţei. Cei mai mulţi dintre localnicii se plâng că măsura impusă de autorităţile comunale le dă peste cap treburile gospodăreşti, însă mare parte oamenii au admis că nu au încotro şi trebuie să accepte, pentru moment, să primească apă cu program.
Citeşte şi: Bani îngropaţi în investiţii inutile
Tudor IFRIM
„Cei care vor spaţii verzi udă, indiferent de situaţie. Le-am spus să nu mai ude grădinile, dar fără rezultat” - primarul Doru Agafiţei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau