Apă şi canalizare cu bani de la Mediu
Dimensiune font:
Patru primării au primit cofinanţare de la Fondul de Mediu pentru aducţiuni cu apă potabilă şi pentru realizarea sistemelor de canalizare. Tot de la Mediu, comuna Ţibăneşti a primit bani pentru împădurirea unei suprafeţe de 57 de hectare de teren
Autorităţile comunale din Iaşi caută modalităţi pentru realizarea infrastructurii necesare aducerii apei curente la sat, dar şi a realizării sistemelor de canalizare.
Ieri, 17 octombrie, la sediul Instituţiei Prefectului Iaşi, patru primari au încheiat contractele de finanţare cu reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu, pentru a începe, din 2015, lucrări de racordare a comunelor Cucuteni, Golăeşti, Horleşti şi Ţibăneşti, la reţeaua de apă curentă şi de canalizare. „În momentul de faţă, Administraţia Fondului pentru Mediu are în derulare în judeţul Iaşi 14 contracte, cu o valoare totală de peste 43 de milioane de lei, dintre care două sunt pe canalizare, două pe împăduriri, un proiect pe energie regenerabilă în mediul privat şi nouă proiecte pe parcuri”, a declarat Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu. Proiectele de canalizare şi apă nu sunt o noutate, acestea fiind întocmite încă de acum cinci ani. „Aceste contracte pe canalizări reprezintă modelul a ceea în înseamnă străduinţa şi răbdarea, pentru că este vorba despre proiectele pe care le-am pornit în 2009. Atunci, am reuşit să prindem o serie de proiecte pentru finanţare printr-o Hotărâre de Guvern, care în anul următor a fost revocată. Am trecut proiectele la Fondul de Mediu, au fost câştigătoare, dar nu au fost bani pentru finanţare”, a declarat, la rândul său, prefectul Dan Cârlan.
Valoarea noilor contracte încheiate
Cele patru contracte încheiate ieri nu rezolvă în totalitate problema apei curente şi a canalizării în cele patru comune, iar în unele situaţii primăriile trebuie să apeleze la credite pentru a putea asigura partea lor de cofinanţare în proiecte. Astfel, contractul încheiat astăzi între primarul comunei Golăeşti şi reprezentantul Fondului de Mediu are o valoare de 7.600.000 de lei şi prevede alimentarea cu apă a ultimelor trei sate, dintr-un număr de şapte aşezări. Pentru comuna Horleşti, proiectul de aducţiune a apei se ridică la suma de 8 milioane de lei, pentru care s-a semnat un contract de cofinanţare de 25% venită din partea Fondului de Mediu. Contractul încheiat pentru comuna Cucuteni prevede o cofinanţarea cu 4.231.000 de lei din partea Fondului de Mediu, proiectul vizând în primul rând realizarea lucrărilor de aducţiune a apei curente în comună, valoarea totală a acestora fiind aproximată la suma de 5.642.000 de lei. Ultima comună care a primit ieri finanţare a fost Ţibăneştiul, care la această oră are alimentate cu apă toate satele. Cu cei 6.720.000 de lei primiţi şi cu un adaos din partea autorităţilor locale, se doreşte realizarea sistemului de canalizare şi staţiilor de epurare pentru satele Războieni şi Glodenii Gândului.
Se dau bani şi pentru împăduriri
Administraţiei Fondului de Mediu a încheiat şi un contract de finanţare cu Primăria Movileni, de această dată, banii fiind direcţionaţi către împăduriri. Cu o valoare de două milioane de lei, acesta va asigura împădurirea unei suprafeţe de 57 de hectare de teren, dintr-un necesar de 200 de hectare la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale. „Contractul de împădurire este primul semnat anul acesta, dintr-o serie de 43 care se vor fi încheiate până la sfârşitul lui 2014”, a conchis Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu.
* * *
„Pentru Guvern, prioritatea zero sunt proiectele care au ca obiect canalizarea”- Adrian Gearâp, preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau